Air Canada a lansat oficial zborul direct între Canada și România (Galerie foto)

Compania aeriană Air Canada și Chambre de Commerce Roumaine du Quebec (CCRQ) au lansat oficial miercuri, 21 martie, zborurile directe dintre Montreal, respectiv Toronto, și București în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Montreal.

A fost un eveniment cu prezență românească, cu muzică și dansuri românești (cu ajutorul celor de la Ansamblul Hora din Montreal) și mâncare românească. Inclusiv mititei și papanași.

„Nu vorbesc foarte bine română, dar as vrea sa spun că este o zi mare pentru comunitatea românească din Canada, pentru România și pentru Air Canada”, a declarat, în limba română, domnul Călin Rovinescu, președinte și CEO al companiei Air Canada.

„Mulți români, când au aflat că sunt de origine română, m-au întrebat când va fi o legătură directă între Canada și România și de ce aceasta nu există încă”, a mai spus directorul Air Canada.

Air Canada va opera prin intermediul Air Canada Rouge, două zboruri pe săptămână între Toronto, respectiv Montreal, și București. Zborurile vor avea loc între 7 iunie și 4 octombrie, această ultimă dată fiind zborul de întoarcere dinspre București.

Călin Rovinescu a precizat că, în acest moment, rezervările făcute pentru zborurile de la Montreal sunt duble comparativ cu cele făcute de la Toronto.

„Un zbor direct va contribui la creșterea turismului și afacerilor dintre cele două țări și sunt mândru că pot contribui cu Air Canada la dezvoltarea comunității românești”, a mai declarat Călin Rovinescu.

Călin Rovinescu a părăsit România cu familia în 1960, când avea cinci ani, și a revenit în țara natală prima dată doar în 2014, la invitația directorul Romatsa.

Philippe Rainville, președintele și directorul general al aeroportului Montreal, a menționat că atât Air Canada cât și aeroportul beneficiază de o importantă forță de muncă de origine română și că angajații săi sunt extrem de fericiți de introducerea noii legături directe.

Contribuția unei legături aeriene directe la creșterea oportunităților de afaceri dintre România și Canada a fost scoasă în evidență și de consul general al României la Montreal, Ioana Costache, mai alex în contextul în care Canada și Uniunea Europeană au semnat un ambițios acord de liber schimb.

Pentru consilierul municipal Magda Popeanu, acest zbor direct este mai mult decât o alianță economică, este una de suflet.

La ceremonia organizată de Air Canada, Chambre de Commerce Roumaine du Quebec (CCRQ) și Aeroport de Montreal au participat, printre alții, Călin Rovinescu, CEO Ai Canada, consul României la Montreal, doamna Ioana Costache, Magda Popeanu, vicepreședinte al Comitetului Executiv al Ville de Montreal, Philippe Rainville, președintele și directorul general al aeroportului Montreal, Pierre Bellerose, vice-președinte al Tourisme Montreal, Edgar Rouleau, primarul orașului Dorval, Alan DeSousa, primarul orașului Saint-Laurent și Adina Georgescu președinta CCRQ.

Au fost prezenți mai mulți invitați din rândul comunității române din Montreal.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare