Zborurile Air Canada spre București, strict o decizie de business, fără legătură cu vizele (video)

Interviu cu Teodor Tănase, președintele agenției de voiaj Teo Travel

Agenția de voiaj Teo Travel tocmai a fost certificată „expert” de către Air Canada. Am profitat de prezența președintelui acesteia, Teodor Tănase, pentru a discuta cum se vede din interiorul industriei introducerea din luna iunie de către Air Canada a zborurilor directe dintre Canada și România.

Foarte pe scurt, introducerea noului zbor spre România a fost pentru compania canadiană strict o decizie de business, fără legătură cu ridicarea vizelor, de la 1 decembrie anul trecut, pentru cetățenii români. Din acest motiv, cursa va rămâne chiar și în eventualitatea, puțin probabilă, a reintroducerii vizelor.

Credeți că este vreo legătură între ridicarea vizelor pentru români de către Canada și introducerea acestor zboruri directe de către Air Canada spre București din Montreal și Toronto?

Este în primul rând o decizie de business. După cum a spus președintele Air Canada, compania a crescut cu 50% din 2009 până acum. Trebuiau să facă un zbor spre România pentru că este vorba de clientelă. Sunt mulți care vor să zboare spre România direct. Românii noștri nu sunt turiști. Merg acasă. Nu neglijați nici partea de cargo.

Nu cred că este o legătură cu ridicarea vizelor. Se circula mult și înainte și nu văd acum programe coerente de turism care să promoveze România ca destinație turistică pentru canadieni, care să aibă nevoie de acest zbor direct. Și nu văd nici invers, programe de turism canadiene destinate cetățenilor români.

Dacă se reintroduc vizele, este vreun pericol să fie eliminată această linie aeriană?

Nu, compania vrea să le îndesească. În acest moment, multe dintre taxele comerciale au fost eliminate în urma acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană. România, ca stat UE, beneficiază și ea. Mai mult trafic, mărfuri din România fără taxe vamale, poate mai mult turism. Nu cred că se va elimina cursa.

O cursă directă înseamnă eliminarea aeroportului de escală, deci a taxelor de aeroport. Apoi, linia spre România va fi operată de Air Rouge, divizia de low cost a Air Canada. Din aceste două motive ar fi fost de așteptat o scădere de prețului. De ce nu s-a petrecut ea?

Și noi ne-am fi așteptat la prețuri mai mici, dar diferențele dintre un zbor cu escală și unul fără sunt undeva la 60-70$, sumă care nu e compensată de calitatea serviciilor.

Oamenii fac comparații, dar este un început și un început bun. Putem spera să aveam mai mult pe viitor. Dar gândiți-vă că totul începe cu un pas. Și trebuie să-l salutăm, să folosim serviciile Air Canada Rouge de așa natură încât de la anul să avem un Air Canada îmbunătățit.

Vor fi zboruri între iunie și septembrie, două pe săptămână de la Montreal, două de la Toronto. Putem spera la o îndesire a zborurilor în viitor?

Probabil că da. În momentul în care relațiile comerciale dintre Canada și România se vor dezvolta, probabil că vom avea zboruri mai dese. Să facem o paralelă cu o altă linie aeriană, Turkish Airline care menține de patru ani doar trei curse pe săptămână. Noi avem acum patru curse spre România. Cum s-a spus, vânzările sunt mai mari dinspre Montreal decât dinspre Toronto.

Toate zborurile Air Canada spre România aterizează la București. Pe când și alte orașe?

Este posibil să fie în viitor o legătură la Cluj. În discuțiile pe care le-am avut cu Air Canada noi am sugerat un zbor cu escală Cluj, final București, dar asta implică mult mai mult efort. Paralela pe care o facem cu potențialului Clujului: este al doilea oraș ca mărime din România (comercial vorbind). Am fost surprinși să vedem că e o cursă directă Nisa-Cluj. Asta înseamnă că există potențial, că oamenii au bani și vor să investească. Și să cheltuie, și să investească.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare