Waymo consideră că tehnologia sa ar fi putut evita accidentul în care a fost implicată mașina Uber

Directorul Waymo, filiala Google specializată în dezvoltarea vehiculelor autonome, dă asigurări că tehnologia folosită de compania sa ar fi putut evita accidentul mortal în care a fost implicată recent o maşină Uber.

„Aici la Waymo suntem siguri că tehnologia noastră ar fi fost capabilă să gestioneze o astfel de situaţie”, a declarat John Krafcik, cu ocazia unei conferinţe a companiilor din domeniul auto, care a avut loc la Las Vegas (Nevada).

Pentru a veni în sprijinul afirmaţiilor sale preluate de presa americană, Krafcik a subliniat că vehiculele autonome Google au parcurs, începând cu anul 2009, peste 8 milioane de kilometri pe drumuri circulate şi de pietoni, fără să fi fost implicate într-un accident mortal.

Directorul Waymo a mai spus că a fost tulburat de accidentul Uber întrucât ”această maşină era echipată cu tehnologii care reprezintă ansamblul sectorului de conducere autonomă”.

În data de 18 martie, un vehicul autonom aparţinând companiei Uber a accidentat o femeie pe o şosea din Arizona. Victima a decedat ulterior la spital.

După acest accident, compania americană a suspendat testele cu vehicule autonome care aveau loc în Statele Unite la Tempe (Arizona), San Francisco (California), Pittsburgh (Pennsylvania) şi în Canada, la Toronto. Autorităţile locale au deschis, de asemenea, o anchetă.

Tragicul incident a readus în actualitate temerile legate de tehnologia maşinilor autonome care ar trebui, potrivit susţinătorilor, să reducă numărul de accidente rutiere, informează AFP citată de Agerpres.

Fotografie de: THEMACGIRL*CC BY-NC-ND 2.0

Ultimele articole

Articole similare