Nunta prințului Harry va atrage 100 mii de turiști

By: Number 10 - CC BY-NC-ND 2.0

Nunta prinţului Harry cu actriţa americană Meghan Markle, programată pe 19 mai, va atrage peste 100.000 de vizitatori în jurul castelului Windsor, unde va avea loc această ceremonie, a anunţat joi Poliţia din districtul londonez Thames Valley, citată de AFP.

„Această sărbătoare naţională ar trebui să atragă peste 100.000 de persoane din lumea întreagă în Windsor”, o comună aflată la circa 30 de kilometri faţă de partea vestică a Londrei, afirmă Poliţia britanică într-un comunicat, adăugând că a prevăzut pentru acest eveniment o serie de măsuri de securitate speciale.

Printre acestea se află următoarele iniţiative: plăcuţele de înmatriculare ale autovehiculelor vor fi scanate, vor fi instalate bariere, vizitatorii vor putea fi percheziţionaţi, iar echipaje de poliţie vor patrula pe străzi, dar şi în gări şi în interiorul trenurilor. „Orice obiect ce ar putea să reprezinte un risc pentru public va fi confiscat”, a precizat Poliţia britanică.

Ceremonia religioasă va debuta la ora locală 12:00 în capela St. George aflată pe domeniul Castelului Windsor. După slujba religioasă, la ora locală 13:00, prinţul Harry, în vârstă de 33 de ani, şi Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, vor face un tur al localităţii într-o caleaşcă regală.

- Publicitate -

Săptămâna trecută, Palatul Kensington a anunţat că 600 de persoane au fost invitate să asiste la ceremonie, dar şi la o recepţie organizată de regina Elisabeta a II-a în interiorul Castelului Windsor, anunță Agerpres.

Fotografie de: Number 10CC BY-NC-ND 2.0