Quebec – Finanțare pentru alimentele bio

 

Cel mai recent buget al ministrului finanțelor, Carlos Leitão, conține o parte care prezintă sectorul bio-alimentar ca fiind „o prioritate economică și o oportunitate de îmbunătățire a sănătății locuitorilor din Quebec”.

Cu câteva luni înainte de alegeri, guvernul dorește să demonstreze că sectorul de producție, dar și cel al procesării și distribuției alimentelor trebuie să răspundă mai mult la “așteptările consumatorilor”, dar și să se îndrepte spre o dezvoltare “durabilă” .

În același timp, guvernul a promis un buget de 348,7 milioane de dolari pe parcursul a cinci ani pentru a pune în aplicare inițiativele legate de această politică privind alimentele biologice.

180 de milioane de dolari sunt alocate pentru “creșterea investițiilor în producție și prelucrare”, inclusiv 100 de milioane de dolari pentru a sprijini întreprinderile să “îndeplinească standardele privind creșterea animalelor și eficiența energetică”.

75 milioane de dolari vor fi de asemenea alocați pentru “prelucrarea produselor alimentare”, 63 milioane dolari pentru a “energiza” industria alimentelor bio în regiune și 29 milioane dolari vor fi utilizate pentru proiectele de cercetare, cum ar fi parteneriatele cu universitățile.

Quebec promite “să promoveze o ofertă mai sănătoasă și mai locală de hrană în Quebec”, cu investiții de 53,9 milioane pe o perioadă de cinci ani.

Un pachet de 10 milioane de dolari este planificat pentru promovarea produselor alimentare locale, în plus față de 15 milioane de dolari pentru dezvoltarea piețelor din afara Quebecului, scrie Le Devoir.

Guvernul Couillard a dezvăluit vineri dimineață detaliile politicii sale privind alimentele, o strategie care ar trebui să îmbunătățească, în special, aprovizionarea în Quebec, dar și creșterea calității practicilor din industria alimentară. Pentru a pune în aplicare această politică, Quebec-ul a alocat 349 milioane de dolari în cel mai recent buget al provinciei.

O importanță în plus a fost acordată “politici guvernamentale privind alimentele biologice în perioada 2018-2025”.

Ultimele articole

Articole similare