La povești cu trupa Iris

Vineri, 4 mai, Cristi Minculescu, Valter Popa, Boro, Mihai Dumitrescu, adică Iris, vor fi la Montreal pentru o reîntâlnire cu fanii lor. Concertul Iris va avea loc de la ora 20.00 la sala de concerte Oscar Peterson (7141 Rue Sherbrooke Ouest, Montréal, QC H4B 1R6).

Publicul canadian vă așteaptă să reveniți cu nerăbdare, mai ales că acum îi veți bucura și cu noutăți, respectiv single-ul „Manifest”, aflat în plină promovare. Ce lucruri noi și bune a adus în viața formației această piesă?

„Manifest” a fost foarte bine primit de public, iar acest lucru ne-a bucurat în mod deosebit. Este o piesă foarte frumoasă, care beneficiază de un videoclip deosebit și care transmite un mesaj actual, pe cât de dureros, pe atât de caracteristic speciei umane până la urmă, și anume că avem capacitatea de a vedea „frumosul” și de a ne bucura de micile delicii ale vieții, în ciuda greutăților inerente.

Pe lângă rezultatele palpabile ale acestei piese, concretizate în concerte, interviuri, turnee, cel mai bun lucru pe care această piesă l-a adus pentru noi este faptul că oamenii s-au convins că suntem puternici, implicați și că putem face în continuare lucruri frumoase, noi, adaptate muzicii actuale.

Dacă tot ați demarat și o promovare internațională cu această piesă, enumerați-le fanilor și câteva piese actuale ale unor artiști internaționali care vă plac.

Cristi: Piese actuale ale unor artiști internaționali… mie îmi place foarte mult „Happy” a lui Pharrell și „24K Magic” a lui Bruno Mars. Sunt niște melodii cu o energie extraordinară, care mă binedispun instantaneu și care îmi dau o stare foarte bună. Au un ritm de excepție, un balans extraordinar, iar stilul de dans al lui Bruno Mars îmi aduce puțin aminte de Michael Jackson.

Boro: Îmi place mult Johnathan Davis – „What it is”

Valter: Urmăresc orice apariție nouă a favoriților mei, Whitesnake.

Spuneți-ne dacă aveți vreun talent secret ori alte abilități sau pasiuni în afara muzicii?

Cristi: Mie mi se spune că aș avea o memorie foarte bună. Reușesc să țin minte cu exactitate date, distribuții de filme, nume de persoane, diverse evenimente în detaliu etc.

Boro: Eu unul sunt pasionat de ciclism, pe care îl mai și practic, amator acum, ce-I drept, însă urmăresc constant la tv cursele importante.

Valter: Mie îmi plac avioanele și mă pasionează tot ce ține de ele și de zbor.

Ce carte aveți pe noptieră?

Cristi: David Bowie – O fascinație stranie.

Boro: Basme- Vladimir Colin

Valter: Jimmy Hendrix- De la zero

Reveniți după 15 ani în Canada. Cum ați primit vestea acestei vizite și ce amintiri deosebite aveți de la ultimul turneu în Canada?

Da! Adevărul e că nu ne-a venit să credem că a trecut totuși atâta timp de când am fost ultima dată în Canada. Ne-am bucurat foarte mult că avem posibilitatea să revenim, să ne întâlnim mai ales cu românii stabiliți în Canada, pentru care bănuim cât de greu este să trăiască departe de casă, dar să și vizităm pe cât posibil locuri noi.

De la ultimul turneu ne amintim cu drag în primul rând concertele, energia oamenilor pe care i-am cunoscut. Nu uităm nici cascada Niagara, care este cu adevărat impresionantă și pe care poate reușim să o revedem acum.

Vă rugăm să transmiteți un mesaj pentru fanii canadieni

Vă așteptăm cu drag să ne întâlnim după 15 ani în Montreal, în data de 04 Mai, la Oscar Peterson Concert Hall și în Toronto, în data de 06 Mai la Japanese Canadian Cultural Centre, la un concert marca „Iris”, plin de energie și presărat cu toate melodiile pe care le iubiți!

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare