A te ţine departe de politică înseamnă, astăzi, a respecta o minimă regulă de igienă. Asta deşi o societate nu poate funcţiona fără politici publice de tot felul – sănătate, educaţie, securitate. Societatea de tip occidental, aşa cum o vedem acum în Europa şi America, trăieşte din acumulările trecutului, din ce s-a mai păstrat din vremurile în care oamenii credeau în ceva. Adică din vremurile în care făceau cu adevărat politică.
Am ajuns în acest punct din cauza dispariţiei idealurilor care au animat generaţiile anterioare, mobilizându-le într-o direcţie anume. Consumismul a îngropat marile credinţe şi, implicit, marile proiecte pe care le puneau în mişcare.
Consumersim și consumism
În acest punct se impune o precizare semantică. Conform „Oxford English Dictionary”, 1999, cuvântul englezesc „consumerism” are două sensuri diferite: unul pozitiv – de „protecţie şi promovare a intereselor consumatorilor” – şi altul negativ – de „preocupare excesivă spre achiziţionarea de bunuri”.
În limba italiană, englezescul „consumerism” a devenit, pe de o parte, „consumerismo”, cu semnificaţia de „protecţie a consumatorului”, iar pe de altă parte „consumismo”, cu semnificaţia negativă menţionată mai devreme. Şi la noi, ca şi la italieni, consumismul înseamnă ceea ce vedeţi la sfârşit de săptămână în centrele comerciale, de „Black Friday” sau înaintea Crăciunului, momente în care oamenii se înghesuie (sau chiar se calcă în picioare) pentru a cumpăra lucruri de care nu au neapărat nevoie.
Iată care este legătură consumismului cu aşa-zisa „politică” a timpurilor pe care le trăim: cumpărătorul. Deseori, el votează (sau nu votează), exact aşa cum îşi cumpără lucruri – fără o judecată prealabilă. Dacă debaraua lui plină de obiecte inutile îl priveşte direct, „debaraua publică”, plină de nulităţile şi impostorii pe care-i aduce la putere, ne priveşte pe toţi.
Cumpărătorul „de meserie” nu are timp să gândească şi se orientează după publicitate, folosindu-se de acest reflex condiţionat şi în viaţa reală, atunci când este chemat să-şi decidă soarta. Acest prototip uman este cultivat la scară mondială pentru că nu-şi pune întrebări şi, implicit, nu are curiozităţi. Se lasă „dus de val” şi este votantul perfect. De aici şi inapetenţa politicienilor actuali pentru concepte precum „stânga” şi „dreapta”. Doctrinele politice presupun credinţa într-un set de valori morale şi/sau religioase. De pildă, creştin-democraţii vedeau familia creştină ca piatră de temelie a unei societăţi prospere, iar social-democraţii erau preocupaţi de eradicarea sărăciei.
Astăzi, în lumea occidentală s-a inventat creditul, noul idol la care se închină populaţiile. De ce ai mai crede în ceva dacă ai telefon inteligent, tabletă, reţele sociale, cinema multiplex, mall şi fast-food!? Lucrezi ca să-ţi plăteşti creditele, încerci să fii „la modă” şi te bucuri de faptul că eşti mereu ocupat. Şi singur.
Băsescu, USR, Cioloș
Aşadar, în zilele noastre, „stânga şi dreapta sunt noţiuni abstracte”, zic unii, cu toate că istoria recentă a demonstrat că „noţiunile” respective pot aduce prăpăd sau bunăstare. Autorul acestei mostre de gândire este un fost comisar european şi prim-ministru al României, tehnocrat de meserie, care tocmai ce s-a lansat în „politica mare”.
Aţi ghicit, este vorba despre Dacian Cioloş, pe care de vreo doi, trei ani se chinuiesc să-l perie şi să-l împingă în faţă cam toţi „apărătorii statului de drept” cu ieşire în presă. Şi, desigur, nu-i fac un serviciu. Cu Nicuşor Dan (USR) n-a mers, era „prea moale”, fără carismă şi, în cele din urmă, a sfârşit pe linie moartă.
„Periile” speră şi ele la un fotoliu de parlamentar, la vreun post bun prin vreo instituţie sau, cine ştie!?, poate chiar în aparatul diplomatic. E clar că nu va mai merge mult „treaba cu Dragnea şi cu PSD”, iar orice „om isteţ” se orientează din timp. „Tre` să vină iar ăilalţi, dom`le!”, urlă conştiinţa civică a „drepţilor” care-i urăsc pe corupţi şi, în general, pe toţi cei care se bagă în faţa lor. Aşa s-a întâmplat, în urmă cu câţiva ani, şi cu Băsescu, şi, mai recent cu USR, care se pare că i-a dezamăgit iremediabil pe „apărătorii statului de drept”.
Toţi cei enumeraţi au fost sau sunt reprezentanţii „consumatorilor” de care vă vorbeam mai sus, a oamenilor „scârbiţi de politică”, care încep să formeze o masă omogenă de indivizi cu certitudini. „Consumatorii” vor etichete, fie că şi le procură din mall, fie că şi le iau din propaganda de pe reţelele sociale. Totul este să fie „la modă”. Ei nu văd decât în alb şi negru şi nu cer multă informaţie. Din acest punct de vedere, din România, trecând prin toate ţările până-n Canada, încep să nu mai existe diferenţe notabile.
De la „viața în mall”, la „viața la țară”
Singura necunoscută, dincolo de ezitările de până acum ale domnului Cioloş, este tocmai această „dreaptă” care „tre` să vină la putere”. Se vede limpede că noua speranţă a politicii româneşti are probleme de poziţionare, fireşti de altfel, întrucât şi-a dat seama că bazinul electoral al PNL şi USR este strâmt şi aglomerat. Are nevoie de voturi şi „de la stânga”, de unde ambiguitatea doctrinală. În plus, noţiunile de „stânga” şi „dreapta” sunt compromise în România din cauza eşaloanelor doi şi trei ale PCR, care au preluat puterea după 1989 şi care au interpretat alte roluri doctrinare (social-democraţi, democrat-liberali, liberali etc.).
Totuşi, plec de la premiza că Dacian Cioloş şi echipa lui nu sunt rău intenţionaţi şi că nu răspund unor comandamente străine, aşa cum bănuiesc unii. Întrebarea care rămâne este cum va reuşi să strângă în jurul noului său proiect, „România Împreună”, un electorat atât de pestriţ, cu aşteptări existenţiale atât de diferite – de la „viaţa în mall” la „viaţa la ţară”. Agricultura, domeniul de expertiză al lui Dacian Cioloş, nu este un argument suficient pentru a atrage votanţi din zonele rurale, care trăiesc de pe o zi pe alta, în numeroasele „pungi de sărăcie”.
Fostul comisar european pentru Agricultură care, mai mult ca sigur, se gândeşte că într-o bună zi ar putea ajunge în locul lui Klaus Iohannis, are de lipit România. O ţară ruptă în două de indivizi iresponsabili, ajunşi la putere prin efectul polarizării sociale – de o parte consumatorii din malluri, iar de cealaltă consumatorii din birturile săteşti. Aceştia din urmă vor părăsi cârciuma atunci când li se va da un scop, respectiv speranţa într-o viaţă decentă. Va putea să facă asta domnul Cioloş şi echipa sa? Greu de spus.
Pentru că marea noastră problemă nu este lipsa liderilor „providenţiali”, ci a conştiinţei civice, a cetăţenilor care se implică în viaţa de zi cu zi a comunităţii din care fac parte, care nu fură, care refuză să dea şpagă (indiferent de consecinţe), care reacţionează când cineva este agresat în plină stradă. Nu de „specialişti” ducem lipsă, ci de cetăţeni.
Ca jurnalist, am stat de vorbă, faţă în faţă, cu Dacian Cioloş şi am putut trage câteva concluzii. Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare sunt regimentele de consumatori de mall care încep să se strângă în spatele fostului comisar european intrat în politica românească. Pe mulţi dintre aceşti „actori” i-am mai văzut şi în alte „filme” care s-au sfârşit trist. Oare va şti domnul Cioloş să-şi gestioneze „cadrele de nădejde”? Dar să-i câştige pe cei care nu mai speră la nimic? Răspunsul îl vom avea numai după o poziţionare ideologică a celui care este dorit ca „lider al Opoziţiei”. Cu toate riscurile ce decurg de aici.
Foto: Mişcarea Romănia Împreună
