Rusia informează Amazon şi Google că le-au fost blocate adrese IP în cloud din cauza Telegram

Autoritatea de reglementare din domeniul telecomunicaţiilor din Rusia (Roskomnadzor) a anunţat marţi că a notificat companiile Amazon şi Google că un mare număr dintre adresele lor IP sunt blocate în urma deciziei Moscovei de a bloca serviciul de mesagerie Telegram.

‘Am informat ambele companii că un număr semnificativ de adrese IP localizate în cloud-urile acestor două servicii au căzut sub incidenţa blocadei pe baza deciziei curţii (de blocare a Telegram)’, a declarat şeful Roskomnadzor, Aleksandr Jarov, transmite Interfaxt, preluată de Reuters si citata de Agerpres.

Autoritatea de reglementare a comunicat luni că a început blocarea accesului la mesageria Telegram după ce această companie a refuzat solicitarea Serviciului Federal de Securitate (FSB) de a permite accesul la mesajele criptate ale utilizatorilor săi.

Roskomnadzor a precizat că blocarea intervine ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti luate vineri, apreciind că Telegram încalcă legislaţia rusă.

Compania care deţine Telegram a fost fondată de rusul Pavel Durov – cofondator al reţelei sociale VKontakte, supranumită ‘Facebook-ul rusesc’. El a părăsit Rusia în 2014, după s-a exprimat în repetate rânduri în mod critic la adresa Kremlinului.

Telegram numără aproximativ 200 milioane de utilizatori în întreaga lume, fiind a noua cea mai utilizată aplicaţie.

 

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare