FIA a prezentat modificările pentru sezonul competiţional viitor şi planurile pentru noile motoare

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a prezentat marţi câteva modificări de reglementare pentru sezonul viitor al Formulei 1 şi propunerile sale de motorizare a monoposturilor începând cu anul 2021.

Deciziile au fost luate la o reuniune a Grupului strategic şi al Comisiei pentru Formula 1 marţi la sediul FIA, în prezenţa lui Jean Todt, preşedintele FIA, şi a lui Chase Carey, proprietarul F1.

Printre modificările anunţate pentru anul 2019 se numără o creştere a limitei de combustibil la bord, care va creşte de la 105 kg la 110 kg, “pentru a folosi motorul la putere maximă în orice moment”, se arată într-o declaraţia a FIA citata de Agerpres.

Echipele sunt în prezent reticente în a folosi motoarele la maxim, deoarece pot folosi doar trei pe sezon, sub ameninţarea unor sancţiuni.

În plus, greutatea şoferilor va fi disociată de cea a maşinilor pentru a nu penaliza pe nedrept pe cei mai grei dintre ei, lucru pe care Comisia F1 îl aprobase din ianuarie.

De asemenea, utilizarea mănuşilor biometrice, folosită deja în acest an pentru a măsura semnele lor vitale, va deveni obligatorie.

“Discuţiile vor continua cu privire la propunerile de aerodinamică, în vederea adoptării unei decizii până la sfârşitul lunii aprilie, odată încheiată cercetarea efectuată de FIA în consultare cu echipele”, se arată în declaraţie. Scopul în acest sens este de a facilita depăşirea, care a devenit prea rară în ultimele sezoane.

În ceea ce priveşte Acordul Concorde, care reglementează clasa regină până la finele lui 2020, FIA propune ca viitorul motor să fie un V6 turbo hibrid, de 1,6 cilindri, concomitent cu dispariţia sistemului de recuperare a energiei conectat la turbo (MGU-H). Departamentul tehnic al FIA se va întâlni cu producătorii actuali şi potenţiali pentru a discuta în detaliu pe marginea noilor reglementări.

Porsche şi Aston Martin se numără printre brandurile care ar putea deveni producători de motoare în F1 din sezonul 2021.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare