Unde se va vinde marijuana la Montreal (infografic)

Primele patru locuri unde se va vinde marijuana la Montreal au fost deja anunțate de către Ville de Montreal. Acestea vor fi în apropierea stațiilor de metrou, o decizie care riscă să creeze controverse. Primele patru stații de metrou care vor avea în apropiere magazine unde se va vinde marijuana vor fi: Berri-UQÀM, Radisson, Jean-Talon și Lionel-Groulx.

Société québécoise du cannabis (SQC) are în plan deschiderea a altor patru magazine, cândva în viitor. Compania susține că patru magazine poate părea foarte puțin, dar că estimările sunt că o bună parte a vânzărilor se va face online.

Rămâne de văzut cum va gera SQC aspectele legate de vârsta minimă legală pentru a putea cumpăra.

Société québécoise du cannabis (SQC) va deschide inițial 20 de magazine în întreg Quebecul urmând ca în trei ani, numărul acestora să fie de 100.

La nivel național, aproximativ 4,2 milioane (14%) dintre canadieni în vârstă de 15 ani și peste au raportat o utilizare a produselor de canabis pentru utilizare medicală sau non-medicală în ultimele trei luni. Mai mult de jumătate (56%) dintre utilizatori au indicat că au folosit o formă de canabis “zilnic” sau “săptămânal”. Aceasta este concluzia unei anchete desfășurate de Statistique Canada la nivel național.

Dintre canadienii care NU au consumat canabis în ultimele trei luni, doar 6% au declarat că ar încerca probabil consumul de canabis sau vor consuma mai mult.

Dintre consumatorii actuali de canabis, aproximativ un sfert (24%), au declarat că probabil că vor crește consumul după legalizare.

Dacă media națională este de 14%, iată care este situația consumului pe provincii. Noua Scoție este provincie care raportează cel mai mare consum: 20% din populație. Ea este urmată de Manitoba, Alberta și Columbia Britanică, fiecare cu 17%.Newfoundland și Labrador și Saskatchewan raportează și ele un procent mai mare de utilizatori decât media canadiană: 16%, respectiv 15%.

Restul provinciilor, cu excepția Quebecului, sunt în media națională.

Unde este Quebecul în acest clasament. Spre suprinderea tuturor celor care
traiesc în această provincie (cel puțin noi am fost surprinși), Quebecul nu doar că este sub media națională, dar este provincia cu cel mai scăzut nivel de consum de marijuana: doar 10% din populație o face. Cum spuneam, datele provin de la Statistique Canada.

Canadienii obțin, în general, gratis produsul (33%). Totuși, consumatorii înrăiți (24%) au cheltuit peste 250$ în ultimele trei luni pentru a-și procura marijuana. Fumatul reprezintă modul preferat de consum (76%) în vreme ce cannabisul declinat în produse e consumat de 28%.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare