Trump, o enigmă filosofică

Spun unii că Obama nu a făcut destul şi că Trump, mergând pe calea lui, presărată de fente şi tweeturi, are şanse să facă mai mult.

Mai mult bine în Statele Unite, prin descătuşarea economiei americane din chingile tratatelor internaţionale („bad for our country”), sau construite pe teorii iluzorii („global warming is a hoax”).

Mai mult bine în lume, prin combaterea mai agresivă a mişcărilor teroriste şi prin descurajarea deplasărilor masive de populaţie, acţiuni posibile prin renunţarea la standardele etice impuse de „globalişti”.

Trump este un individ care excelează prin lăudăroşenie („eu sunt cel mai” bla-bla, „eu sunt singurul care” bla-bla), lăcomie, mitomanie („believe me !”), agresivitate, dispreţ faţă de legi, dispreţ faţă de oricine nu e el însuşi: faţă de femei, faţă de conaţionalii negri, faţă de conaţionalii autohtoni („Pokahontas”), faţă de imigranţi, faţă de locuitorii ţărilor sărace („shithole countries”), faţă de persoanele cu handicapuri, faţă de militari (John McCain „e erou pentru că a fost capturat”) etc.

E, de asemenea, un individ cu o capacitate de concentrare extrem de redusă, particularitate care-l face inapt pentru a lua decizii de care depinde soarta multora.
Prezenţa lui la Casa Albă ridică o problemă filozofică: este oare posibil ca un individ deplorabil în atâtea dintre faţetele personalităţii lui să fie promotor al binelui în lume?

Pe scurte perioade de timp, răspunsul nu e evident. Ca să abată atenţia publicului de la episodul descinderii FBI-ului în biroul avocatului lui personal, ori ca să scape de presiunea comisiei care investighează relaţia lui cu ruşii, comandă lansarea unor ghiulele şi distruge capacitatea unui guvern terorist de a produce arme chimice. Se poate spune, pe bună dreptate, că face bine. Aşa cum există rău involuntar, există şi bine involuntar. Dar pe termen lung?

Într-un interviu la CNN, un biograf al lui Trump cu numele Michael D’Antonio a găsit să spună ceva de laudă despre subiectul cărţii lui: „Este, probabil, escrocul cu cel mai mare succes din istorie!”

***

Pesediştii îi detestă pe Iohannis, pe Kovesi, pe Soros şi pe Juncker, preşedintele Comisiei Europene. Totodată, pesediştii l-au apreciat mult şi încă îl apreciaza pe Trump.
Salva de rachete trimisă de Trump în Siria i-a derutat un pic, ei îl iubesc şi pe Putin, însă aşa sunt iubirile, contradictorii.

Românii trumpişti de la Montréal îi detestă pe Soros, pe Merkel, pe Macron şi, mai nou, pe Juncker. Concluzia logică e că românii trumpişti de la Montréal sunt pesedişti. Variantă: Împreună, românii trumpişti de la Montréal şi pesediştii sunt victime ale populismului. Alegerea lor !

***

Am trăit aproape 58 de ani dintr-o existenţă cu durata medie, la bărbaţi, estimată la aproximativ 80 de ani pentru Canada, 77 de ani pentru Statele Unite şi 72 de ani pentru România. Nu-mi bazez afirmaţia pe observarea ferparelor, ci pe date din Wikipedia.
Hmmm… Parcă nu merită să-mi mai pierd vremea hămăind despre politica unor Dragnea, ori Trump.

Mai rău, hămăind la adulatorii acestora. Mai bine mă protejez cât pot de acţiunile distructive ale primilor şi le dau block pe facebook celor din urmă, când năvălesc peste mine cu comentarii aiurea. Am început deja, acum trei zile, fără avertisment. Ups ! De-atunci nu-mi mai comentează nimeni postările!

Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Ultimele articole

Articole similare