În România oportunităţi sunt, mai ales pentru tineri

„Omul cu chitara” revine la Montreal, marcând începutul unei primăveri ce s-a lăsat îndelung aşteptată. Şi de data aceasta, am vorbit despre toate cu Ducu Bertzi, „la o cafea” pe care vă invităm s-o beţi alături de noi.

Un artist complet care nu complică inutil lucrurile, nici pe scenă, nici în viaţa de zi cu zi. De aceea este o plăcere să lungeşti vorba cu Ducu Bertzi şi să descoperi ce simte în legătură cu România, dar şi cu societăţile de adopţie ale conaţionalilor noştri.

A străbătut lumea-n lung şi-n lat, s-a întâlnit cu români stabiliţi prin diverse colţuri ale Pământului şi a strâns impresii cât pentru o carte groasă, scrisă aşa cum trebuie, „după regulile artei”. Am luat împreună „pulsul” României, dar şi al diasporei şi am reflectat puţin asupra omului creator de muzică, într-o epocă a inteligenţei artificiale.

Cu Ducu Bertzi, dar şi cu Victor Socaciu, vă puteţi reîntâlni sâmbătă, 5 mai, începând cu ora 19.00, la un spectacol pe care-l vor susţine la Colegiul Brebeuf.

George Rădulescu: Montrealul este un oraş care aspiră nostalgii, tristeţi şi amintiri din întreaga lume. Fiecare vine aici cu povestea lui şi a ţării lui. Ducu Bertzi cu ce poveste vine pentru românii lui „dezrădăcinaţi”?

Ducu Bertzi: Pentru mine, Montreal este singurul oraş de pe coasta de est a Americii, cu parfum de Europa. Aşa încât găsesc că e absolut normal ca aici să întâlnesc români. Nu-mi place cuvântul „dezrădăcinaţi”… Am găsit aici mulţi români foarte conectaţi la rădăcinile lor din ţară. Asta încă de la prima mea vizită la Montreal, cea din anul 2002.

Am simţit mereu că au nevoie, din când în când, să-şi amintească de locurile unde s-au născut, de unde vin. De aceea mă şi chemau de cele mai multe ori iarna, în preajma Sărbătorilor de Crăciun. Când îţi aduci aminte „de acasă” dacă nu de Sărbători? Nici nu mai ştiu de câte ori am fost la Montreal, poate de opt, nouă ori. Şi mai mereu iarna. Abia acum doi ani am venit primăvara, iar acum revin tot în mai. Îmi doream să descopăr Canada şi în alt anotimp. Iarna în Canada am simţit-o din plin…

Nu ştiu dacă vin cu o poveste la românii din Montreal, Quebec, Ottawa, Toronto, Calgary, Edmonton sau Vancouver. Ştiu doar că le aduc „un pic de acasă”, o amintire care se leagă de vreun cântec de-al meu. Este, dacă vreţi, o întoarcere în timp şi spaţiu, pentru scurtă vreme, o întoarcere în locurile de unde au plecat. Niciodată definitiv, ci doar pentru un timp.

Prin ce „alchimie” mai supravieţuieşte folkul românesc astăzi, când tehnologia începe să ia locul omului până şi în muzică?

Folkul trăieşte „bine-mersi”. Cu cât se tehnologizează muzica, viaţa omului, cu atât mai mult este nevoie de un om şi o chitară. Tehnica poate face absolut ce vrei din punct de vedere muzical, dar omul, cu vocea lui, cu mesajul lui din suflet, încă nu poate fi înlocuit. Şi de asta vom mai avea nevoie, de cuvânt, de suflet, de stare umană.

Aţi constatat vreo diferenţă între vibraţia publicului din ţară şi a celui din diaspora? Ce deosebeşte, în sala de spectacole, aceste două categorii de public?

Este o mare diferenţă între ce se simte într-o sală cu un public din diaspora faţă de o sală cu public de acasă. Emoţia este mult mai mare, vibraţia o simţi foarte puternic. Este o senzaţie de reîntâlnire cu prieteni vechi pe care nu i-ai mai văzut de mult şi de care te bucuri şi nu apuci să le spui tot ce ai vrea. Întotdeauna mai rămâne ceva de împărtăşit.

„PARCĂ TOATE LUCRURILE TREBUIE SĂ SE REZOLVE DOAR CU SCANDAL ŞI NERVI”

Cum mai sunt vremurile prin ţară?

Din punct de vedere geografic, se spune că în ţară avem o vreme temperat continentală. În viaţa de zi cu zi vremurile nu sunt deloc temperate şi văd că multora chiar le place această „stare netemperată”. Zi de zi se caută motive pentru încă o furtună. Parcă toate lucrurile trebuie să se rezolve doar cu scandal şi nervi. Lumea s-a împărţit în alb şi negru, nu mai e loc de nuanţe, de puncte de vedere nuanţate.

Românii sunt mai trişti ca în alte timpuri?

Nu sunt românii mai trişti ca altădată. Sunt chiar veseli în toată nebunia din jur! E, dacă vreţi, „nebunia nebunului” care nu ştie, nu înţelege şi nici nu vrea să înţeleagă încotro merge. Şi poate că e mai bine aşa, să nu priveşti prea profund lucrurile. Să te bucuri de ce poţi face azi şi să aştepţi să vezi ce va fi mâine. E un stil de viaţă care nu e deloc condamnabil. Cel puţin prin ţară, lumea îşi duce traiul fără a fi foarte conectată la ce se învârte prin Bucureşti.

„OBSERV O STAREA DE IMPROVIZAŢIE ÎN CARE NE AFLĂM DE MULŢI ANI”

Dacă aţi fi un tânăr absolvent de facultate, ce v-ar ţine în România de azi?

E complicat de spus… Eu sunt un nostalgic, ţin la fiecare piatră, loc din ţara asta pe care o cunosc atât de bine. Acum poţi să pleci, poţi şi să rămâi, poţi să revii după ceva ani, oportunităţi sunt, mai ales pentru tineri. Dacă eşti „smart”, poţi face lucruri uluitoare acum în ţară!

Ce credeţi că vor, de fapt, românii din ţară, domnule Ducu Bretzi? Mai vor ceva, mai aşteaptă ceva?

Tot timpul şi oriunde este o dorinţă de mai bine, de mai uşor. Pretenţiile cresc, standardele vieţii sunt tot mai înalte. Şi este normal să îţi doreşti să le trăieşti, să le atingi în viaţa de zi cu zi.

Dar ca să vă răspund punctual, din ceea ce văd, de ceea ce ne lovim în fiecare zi, observ o starea de improvizaţie în care ne aflăm de mulţi ani. Legile fiscale se schimbă anual sau, mai nou, de câteva ori pe an. Legile după care se guvernează sunt mereu şubrede, tot timpul făcute în aşa fel încât să rămână loc de îmbunătăţiri, de schimbări. Nu ştiu vreun domeniu în care să nu se schimbe ceva într-un an. Asta oboseşte, îţi dă senzaţia că tot timpul eşti pe lângă lege, îţi dă incertitudine. Iar cei care aplică legile ştiu asta şi le aplică după bunul lor plac, de multe ori.

Toate astea îţi creează un disconfort. Cred că o stabilitate în acest sens ar aduce mai multă linişte, iar oamenii ar putea să-şi planifice viaţa normal.

Dac-ar fi să plecaţi în pribegie prin lume, singur cu chitara, unde v-aţi opri să zăboviţi mai mult?

În Costa Rica! Glumesc… (n.a. aluzie la cererea de azil a Elenei Udrea înainte ca justiţia să se pronunţe în privinţa pedepsei cu închisoarea, pe care a primit-o în primă instanţă) Mi-a plăcut sudul Franţei, regiunea Provence, partea de nord a Italiei şi Grecia.Vorbesc de locurile unde m-am simţit foarte bine. Asta s-a întâmplat chiar şi în Australia, la Melbourne, dar e prea departe. Vedeţi, tot pe undeva aproape de rădăcini m-aş aseza pentru un timp. Sigur, sunt şi alte locuri frumoase, dar din ce am văzut, la astea mă opresc.

FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

George Radulescu
George Radulescu
George Rădulescu, senior editor la televiziu­nea Money.ro şi editorialist al ziarului Adevărul, are 14 ani de experienţă ca jurnalist. A publicat volumele "Un secol cu Neagu Djuvara" şi "În căutarea României pierdute". Este corespondent pentru America de Nord al trustului Money.ro.

Ultimele articole

Articole similare