Ziua internaţională a muncii se sărbătoreşte anual, începând din 1889, în peste 80 de ţări, la data de 1 Mai.
Această zi nu a fost aleasă întâmplător. La nivel global, revoluţia industrială a însemnat introducerea unor maşini şi utilaje noi, care funcţionau încontinuu. Se muncea în condiţii grele timp de 10-16 ore pe zi, potrivit www.iww.org. Prin urmare, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, clasa muncitoare a început să ducă o luptă constantă pentru a obţine ziua de lucru de opt ore, precum şi condiţii mai bune de muncă şi un salariu decent.
În 1884, în încercarea de a le face muncitorilor viaţa mai uşoară, în cadrul Convenţiei naţionale de la Chicago, Federaţia Organizaţiilor Meşteşugăreşti şi a Uniunilor Sindicale (care a devenit mai târziu Federaţia Americană a Muncii) a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca durata unei zile legale de muncă să aibă opt ore. În anul următor, Federaţia şi-a reiterat proclamaţia declarând că aceasta va fi susţinută de greve şi demonstraţii.
La 1 mai 1886, peste 300.000 de muncitori de pe tot cuprinsul Statelor Unite au mărşăluit pentru a-şi susţine cauza, fiind prima dată când a fost sărbătorită ziua de 1 Mai. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au participat 90.000 de muncitori, dintre care circa 40.000 se aflau în grevă. Însă, trei zile mai târziu, în Piaţa Haymarket din Chicago, unde numărul greviştilor ajunse la peste 65.000, lucrurile au escaladat şi poliţia a intervenit cu brutalitate. S-au înregistrat morţi şi răniţi.
Statele Unite şi Canada sărbătoresc Ziua muncii în prima zi de luni a lunii septembrie. În SUA, preşedintele Grover Cleveland (1885-1889 şi 1893-1897), îngrijorat de ameninţarea politică a acestei sărbători create de socialişti, a decretat, în 1894, ca Ziua muncii să fie marcată în prima zi de luni a lunii septembrie. Şi în anii ’50, preşedintele Dwight D. Eisenhower (1953-1961) a continuat aceeaşi politică, declarând ziua de 1 Mai drept Ziua loialităţii în SUA.
În România, ziua de 1 Mai a fost marcată, începând din 1890, prin organizarea de petreceri câmpeneşti. Primele demonstraţii muncitoreşti organizate la noi în ţară au avut loc în 1945, la Bucureşti, iar ultimele s-au desfăşurat în 1971.
În 1945, în condiţiile în care cel de-Al Doilea Război Mondial nu se încheiase, iar pe teritoriul României, încă, se aflau trupele sovietice, a avut loc prima demonstraţie “a oamenilor muncii”. Au defilat, cu acest prilej, toate categoriile sociale. Totul s-a desfăşurat, conform cutumei, în Piaţa Aviatorilor din Bucureşti, unde s-au ridicat tribune speciale pentru astfel de evenimente. Parada începea cu un miting, urmat de momentele în care în piaţă intrau pionierii. Defilau apoi Gărzile patriotice, înfiinţate în august 1968, şi muncitorii din fabricile bucureştene, sector după sector. Marile cluburi sportive defilau şi ele “raportând” succesele obţinute la competiţiile naţionale şi internaţionale. Momentul final era asigurat de aşa-numiţii oameni de ordine care intonau “imnul de luptă a clasei muncitoare din întreaga lume” – “Internaţionala”.
În anii următori, s-a renunţat la parada de 1 Mai, ziua fiind marcată prin adunări numite “populare” ce aveau loc fie pe Stadionul Republicii, care beneficia de instalaţie pentru nocturnă, fie în Pavilionul Expoziţiei Economiei Naţionale – azi Romexpo, fie în Sala Palatului. Erau prilejuri de omagiere a cuplului Ceauşescu.
După 1990, această zi este sărbătorită prin organizarea de concerte, plimbări cu bicicleta, ieşiri la iarbă verde, diverse activităţi festive, concursuri pentru copii etc.
Astăzi, ziua de 1 Mai, cunoscută şi sub denumirea de Ziua muncii sau a muncitorilor, este în cele mai multe state, între care şi România, zi nelucrătoare. Pe de altă parte, în alte ţări, Ziua Muncii este prilejul perfect folosit de sindicatele muncitorilor de a face cunoscute revendicările lor sociale sau profesionale, scrie Agerpres.
By: Don…The UpNorth Memories Guy… Harrison – CC BY-NC-ND 2.0
