Atacantul italian Ciro Immobile, de la Lazio Roma, s-a instalat în fruntea clasamentului golgheterilor europeni pentru trofeul Gheata de Aur acordat celor mai buni marcatori, în sezonul 2017/2018, cu un total de 20 goluri, graţie celor 4 goluri marcate sâmbătă în meciul cu SPAL Ferrara (5-2) din Serie A.
Immobile, fost adversar al FCSB în şaisprezecimile Europa League, are 40 puncte și un avans de 2 puncte faţă de uruguayanul Edinson Cavani (PSG) şi de 4 puncte faţă de englezul Harry Kane, de la Tottenham Hotspur, relatează EFE citată de Agerpres.
Argentinianul Lionel Messi ocupă locul 6 în acest clasament cu 32 de puncte.
Iată Top 10 din clasamentul Ghetei de Aur (2017/2018):
- Publicitate -
- Ciro Immobile (Italia/Lazio Roma): 20 goluri x 2,0 (coeficientul campionatului)= 40 puncte
2. Edinson Cavani (Uruguay/PSG): 19 goluri x 2,0 = 38
3. Harry Kane (Anglia/Tottenham): 18 goluri x 2,0 = 36
3. Mauro Icardi (Argentina/Inter): 18 goluri x 2,0 = 36
5. Mohamed Salah (Egipt/Liverpool): 17 goluri x 2,0 = 34
6. Lionel Messi (Argentina/Barcelona): 16 goluri x 2,0 = 32
7. Radamel Falcao (Columbia/Monaco): 15 goluri x 2,0 = 30
7. Robert Lewandowski (Polonia/Bayern): 15 goluri x 2,0 = 30
9. Jonas Goncalves (Brazilia/Benfica): 19 goluri x 1,5 = 28,5
9. Igor Angulo (Spania/Gornik Zabrze): 19 golui x 1,5 = 28,5