Spania. ETA anunţă, într-o scrisoare, că şi-a dizolvat toate structurile

Organizaţia separatistă bască ETA a anunţat că şi-a dizolvat toate structurile, după decenii de atentate sângeroase, anunţ făcut într-o scrisoare datată 16 aprilie şi publicată miercuri de cotidianul online spaniol eldiario.es.

”ETA a decis să pună capăt ciclului său istoric şi acţiunii sale, încheindu-şi parcursul. Prin urmare, ETA şi-a dizolvat complet toate structurile şi consideră încheiată iniţiativa sa politică”, se afirmă în scrisoare, scrisă în limba bască şi purtând emblema organizaţiei, relatează AFP citat de Agerpres.

Un membru al guvernului basc a declarat pentru AFP că scrisoarea nu reprezintă încă anunţul definitiv de dizolvare a organizaţiei, considerată teroristă de către Uniunea Europeană. El a precizat că aşteaptă acest anunţ pentru joi, probabil sub forma unei înregistrări video trimise la BBC.

”Această scrisoare a ETA a fost trimisă unor personalităţi şi organizaţii care au participat în urmă cu şapte ani la ‘Declaraţia de la Aiete’ ”, o iniţiativă internaţională care a dus, în octombrie 2011, la abandonarea definitivă a violenţei de către organizaţia clandestină, a explicat sursa.

Scrisoarea are drept scop să asigure personalităţile respective, inclusiv pe fostul secretar al ONU Kofi Annan, că decizia sa de a se dizolva este fermă, a adăugat sursa.

ETA, înfiinţată în 1959, în timpul dictaturii lui Francisco Franco, este responsabilă de moartea a cel puţin 829 de persoane şi de rănirea altor câteva mii, în atentate comise în Spania şi în Franţa, pentru independenţa Ţării Bascilor şi a Navarrei, din 1968 până în 2010.

În scrisoarea sa, ETA afirmă că Euskal Herria, teritoriul pentru care ea reclamă independenţa, rămâne ”în conflict cu Spania şi Franţa”. ”Conflictul nu a început cu ETA şi nu se încheie cu sfârşitul parcursului ETA”.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare