Canadienii consumă benzină mai mult decât oricând

În ciuda creșterii constante a prețului benzinei la pompă, vânzările de combustibil au depășit recordul în 2017, pe fondul vânzărilor masive și constante de vehicule mari  în toată țara.

În ciuda faptului că litru de benzină se apropie de 1,50 dolari în Quebec și este de 1,61 dolari în Vancouver, un record care nu a fost realizat niciodată în America de Nord, consumul de combustibil al canadienilor nu a scăzut ba din contră a înregistrat vânzări record de benzină.

În general, prețul mediu pe litru de benzină obișnuită a crescut în Canada cu 20 de cenți în ultimele trei luni, iar tendința de creștere va continua în această vară, au declarat analistii.

Această creștere constantă a vânzărilor de benzină în întreaga țară este strâns legată de apetitul oamenilor de a cumpăra vehiculele utilitare sportive (SUV) și camioane ale căror vânzări au atins niveluri record în 2017, în timp ce vânzările de mașini mai mici au atins cel mai mic nivel din 1964.

Potrivit statisticilor compilate în ianuarie de către DesRosiers Automotive Consultants, vânzările de mașini au crescut cu 4,6% în Canada în 2017, ajungând la un total de peste 2 milioane de vehicule vândute. Un record. Dintre acestea, camioanele și SUV-urile au reprezentat 68% din vânzări. Acesta este al optulea an consecutiv de creștere a vânzărilor auto în Canada.

Chiar dacă șoferii se plâng de creșterea constantă a prețului la combustibil, ei nu dau nici un semn că și-ar schimba obiceiurile de consum. În plus, atunci când șoferii decid să mai reducă din consum, aceasta este de obicei doar pentru o perioadă scurtă de timp, după cum arată datele din perioada 2012 – 2016, când consumul s-a diminuat abia după scăderea prețurilor la petrol.

Datorită cererii, un baril de țiței american (West Texas Intermediate) se tranzacționa joi dimineață cu peste 68 USD în timp ce la Brent European era în jur de 73 USD, dar industria petrolieră nu pare a fi prea îngrijorată de creșterea prețurilor la pompă și de creșterea prețului la țiței.

Analiștii se așteaptă ca prețul la pompă să crească în continuare în Canada și să ajungă la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani iar cererea și așa crescută pentru combustibil, va fi în curând stimulată și mai mult pe perioada de vară ca urmare a vacanțelor, anunță Radio Canada.

Ultimele articole

Articole similare