Manifestaţii anti-Putin. UE condamnă arestarea a peste 1.000 de oameni din Rusia

Uniunea Europeană a condamnat sâmbătă “brutalitatea poliţiei şi arestările în masă” din Rusia, în urma protestelor împotriva preşedintelui Vladimir Putin.

“Chiar dacă unele demonstraţii nu au fost autorizate în locurile unde s-au desfăşurat, asta nu poate justifica brutalitatea poliţiei şi arestările în masă”, afirmă purtătoarea de cuvânt Maja Kocijancic.

Peste 1.000 de persoane au fost arestate sâmbătă în întreaga Rusie în timpul unor manifestaţii de protest împotriva preşedintelui Vladimir Putin, organizate la apelul opozantului Aleksei Navalnîi, a anunţat o organizaţie neguvernamentală, informează AFP citat de Agerpres.

Nu mai puţin de 1.029 de persoane au fost reţinute de poliţie, între care 475 la Moscova, potrivit organizaţiei OVD-Info, specializată în astfel de statistici, în condiţiile în care protestele continuă în mai multe oraşe din ţară, inclusiv la Moscova.

La Moscova, poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene şi a recurs la forţă pentru a încerca să-i disperseze pe manifestanţi, iar între opozanţi şi militanţi pro-Kremlin s-au înregistrat ciocniri, potrivit unor jurnalişti ai AFP aflaţi la faţa locului.

Totodată, potrivit Reuters, liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a fost reţinut sâmbătă de poliţie după ce şi-a făcut apariţia la o manifestaţie în centrul Moscovei pentru a protesta împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare