Majoritatea americanilor nu știu ce să facă în cazul unui dezastru natural

Mai puţin de jumătate dintre americani ştiu ce ar trebui să facă în cazul unui dezastru natural, însă 83% dintre aceştia sunt convinşi că tehnologia va juca ”un rol important” în pregătirea pentru o eventuală calamitate, este concluzia unui sondaj realizat de compania Ipsos.

Concluziile sondajului subliniază nevoia de a dezvolta canale de comunicare bine definite, de la reţelele de socializare până la mesajele text, spune Marko Bourne, de la compania Booz Allen Hamilton, firma de consultanţă care a comandat cercetarea, informează Reuters citată de Agerpres.

„Comunităţile care se vor recupera în condiţii mai bune vor fi cele care vor aborda strategii de comunicare pe mai multe canale”, a spus Bourne într-o declaraţie.

Potrivit sondajului, la care au participat 1.750 de persoane din toate statele americane cu excepţia Alaska şi Hawaii, doar patru din zece americani ştiu cui să ceară informaţii în timpul unei situaţii de urgenţă, în timp ce doar un sfert ştiu unde se află cel mai apropiat adăpost.

Doar una din trei persoane ştie care sunt rutele de evacuare planificate.

Studiul, reprezentativ la nivel naţional, a fost realizat pentru a evalua cât de pregătite sunt comunităţile după numărul mare de dezastre naturale produse anul trecut, a precizat compania americană.

Statele Unite au fost afectate de 16 dezastre climatice şi meteorologice în 2017, care au provocat pierderi record de 300 de miliarde, potrivit datelor colectate de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA), agenţie guvernamentală.

Pe teritoriul ţării, numărul dezastrelor a fost în creştere, potrivit NOAA care deţine date începând cu 1980. În acest interval, doar anul 2011 a fost marcat de un număr comparabil de dezastre ca şi 2017, incluzând furtuni puternice, cicloane şi incendii de vegetaţie.

Anul trecut a fost cel de-al doilea cel mai costisitor an din toate timpurile pentru companiile de asigurări care i-au despăgubit pe cei afectaţi, potrivit undei declaraţii de la începutul anului a companiei din domeniul asigurărilor Aon Benfield.

Aon a numărat 330 de catastrofe naturale în 2017, de la uraganele care au lovit Statele Unite şi insulele Caraibe, la cutremurele din Mexic, inundaţiile şi taifunul Hato din China şi seceta din sudul Europei.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare