Quebec-șoferii tineri vor avea interzis să mai circule între miezul nopții și ora 5:00 dimineața

În curând, șoferii tineri din Quebec nu vor mai avea voie să conducă mașina între miezul nopții și ora 5 a.m. Măsura se va aplica începând cu data de 18 mai tuturor conducătorilor auto cu permis de incepator.

Modificările aduse legislației din Quebec privind siguranța rutieră vor interzice, de asemenea, unei persoane de 19 ani sau mai puțin, cu o licență de probă, să aibă în mașina pe care o conduce mai mult de un pasager în primele șase luni.

Ministrul transporturilor, Andre Fortin, spune că numărul pasagerilor poate crește până la trei după șase luni.

Fortin a făcut acest comentariu la o conferință de presă în orașul Quebec, unde a spus că numărul persoanelor, cu vâsta între 15 și 24 de ani, care au murit în accidentele de circulație în provincie, a urcat anul trecut la 75 de la numai 46 în 2016.

Numărul total de oameni de toate varstele, care au murit pe drumurile din Quebec în 2017 a fost de 359 de persoane.

” Vrem să implementăm această idee în majoritatea jurisdicțiilor canadiene pentru că aceste cifre sunt un semnal de alarmă pentru noi. Măsura a funcționat bine în altă parte, mai ales în Ontario, unde numărul de decese și accidente grave a scăzut cu 30% în rândul tinerilor șoferi”, a spus Fortin, potrivit CTV.

Ultimele articole

Articole similare