Canada își va cere scuze pentru că a refuzat să primească evrei în 1939

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat că va prezenta scuze oficiale în Parlament pentru refuzul Canadei de a primi în 1939 sute de evrei germani care încercau să fugă de regimul nazist.

La 13 mai 1939, cu câteva luni înainte de declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, pachebotul ‘Sfântul Ludovic’ a părăsit Germania cu aproape 1.000 de pasageri la bord, între care 907 de evrei germani care încercau să scape de persecuţie.

Primă escală a navei, Cuba a refuzat să le acorde azil. Acelaşi lucru l-au făcut SUA şi apoi Canada, din cauza “politicii de imigraţie discriminatorii” în vigoare în epocă, se arată într-un comunicat al premierului canadian, relatează AFP citată de Agerpres.

Pachebotul s-a întors în cele din urmă în Europa, acostând în portul belgian Anvers, de unde pasagerii săi au ajuns în cele din urmă să se disperseze, unii în Belgia, alţii în Franţa, Olanda sau Marea Britanie. 254 dintre ei au murit în timpul Holocaustului.

“Faptul că voi prezenta scuze în Camera Comunelor nu va rescrie acest capitol ruşinos al istoriei noastre. Aceste scuze nu îi vor putea aduce înapoi pe cei cărora le-a fost furată viaţa şi nici nu vor putea repara vieţile distruse de această tragedie”, a recunoscut Trudeau.

“Cu toate acestea, avem responsabilitatea comună de a recunoaşte această realitate dificilă, de a învăţa lecţia şi de a continua să combatem antisemitismul în fiecare zi. Doar aşa vom putea da sens promisiunii solemne ‘Niciodată'”, a adăugat el.

După ce a găzduit zeci de mii de imigranţi la sfârşitul secolului al XIX-lea, Canada şi-a înăsprit legile de primire între cele două războaie mondiale.

În ultimii 30 de ani, liderii canadieni le-au prezentat scuze oficiale urmaşilor numeroaselor comunităţi etnice din Canada care au fost în trecut victime ale discriminării, precum japonezii sau ucrainenii.

Pitcher – CC BY-NC-SA 2.0

Ultimele articole

Articole similare