Un medicament pentru osteoporoză, tratament pentru caderea părului

Calviţia ar putea fi învinsă cu ajutorul unui medicament experimental ce a fost creat iniţial pentru tratarea bolii Lobstein, o formă de osteoporoză cunoscută şi sub numele de “boala oaselor de sticlă”, conform unui studiu realizat în Marea Britanie, citat de Press Association.

În cadrul experimentelor de laborator, medicamentul pentru osteoporoză a avut un efect major asupra foliculilor proveniţi de la donatori, stimulându-i să genereze fire de păr.

La nivel molecular, compusul – cunoscut sub numele WAY-316606 – acţionează asupra unei proteine care înfrânează creşterea părului şi joacă un rol important în procesul de cădere a părului.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că această descoperire, care trebuie însă testată clinic, ar putea deschide calea către dezvoltarea unui nou tratament contra pierderii podoabei capilare, atât în cazul bărbaţilor, cât şi al femeilor.

”Faptul că acest nou agent, care nu a fost niciodată luat în calcul până acum în cazul calviţiei, contribuie la creşterea părului şi este (o descoperire) interesantă, datorită potenţialului său translaţional – într-o bună zi îi va putea ajuta pe cei afectaţi de calviţie”, a declarat Nathan Hawkshaw, cercetător principal în cadrul Universităţii Manchester.

”Evident, este necesar un studiu clinic care ne va indica dacă acest medicament sau compuşii similari acestuia sunt atât eficienţi, cât şi siguri, pentru pacienţii cu calviţie”, a adăugat el.

În prezent, doar două substanţe, minoxidil şi finasterida, sunt disponibile pentru tratarea calviţiei în cazul bărbaţilor (alopecia androgică) – tipul clasic de retragere a podoabei capilare la persoanele de sex masculin. Ambele au însă efecte secundare moderate şi de multe ori rezultatele sunt dezamăgitoare, notează sursa citată. Singura alternativă la aceste substanţe este reprezentată de transplantul de păr.

Studiul a fost publicat în jurnalul PLOS Biology, anunță Agerpres.

Ultimele articole

Articole similare