CSM Bucureşti a câştigat finala mică şi medaliile de bronz în Liga Campionilor la handbal feminin, după ce a învins cu 31-30 (19-14) formaţia rusă Rostov pe Don, în Papp Laszlo Sportarena din Budapesta, gazda turneului Final4 al competiţiei.
CSM Bucureşti realizează această performanță pentru al doilea an la rând, după ce în 2016 a cucerit trofeul şi medaliile de aur.
Eliberată de presiunea dinaintea semifinalelor, CSM Bucureşti a evoluat cu dezinvoltură şi a făcut un meci foarte bun. Campioana României a condus cu 5-1 în min. 7, a avut apoi 8-3 (9), după care avantajul ”tigroaicelor” a ajuns la opt goluri, 13-5 (18). După 16-8 (24), Rostov a redus ecartul la patru goluri, 16-12, pentru ca la pauză CSMB să conducă la cinci goluri, 19-14.
În partea secundă, s-a jucat pentru spectacol, dându-se mai mult credit atacului, iar diferenţa de pe tabelă a variat de la patru la şase goluri. În min. 47, scorul a devenit 25-25, după şapte atacuri ratate de CSMB (7 minute) şi cinci goluri consecutive reuşite de rusoaice. Jucătoarele de la CSM s-au mobilizat din nou şi au reuşit să se desprindă la trei goluri, 30-27 (53), suficient pentru a obţine victoria, cu scorul de 31-30.
CSM Bucureşti obţine şi un titlu individual, cel de golgheteră a competiţiei, prin Cristina Neagu, autoare a 110 goluri.
Trofeul Ligii campionilor a fost adjudecat de formația maghiară Gyor care a învins în finală echipa macedoneană Vardar Skopje cu scorul de 27-26 (9-9, 20-20), după prelungiri.
Gyor a cucerit trofeul pentru a patra oară, după ediţiile din 2013, 2014 şi 2017, anul trecut învingând-o pe Vardard tot după prelungiri, cu 31-30, scrie Agerpres.
sursa foto: Facebook EHF