Hipertensiunea arterială pulmonară o boală gravă rară, care afectează şi tinerii, susţin specialiştii

Hipertensiunea arterială pulmonară (HTAP) este o boală gravă rară, care afectează şi tinerii, au atenţionat marţi reprezentanţii Asociaţiei Pacienţilor Hipertensivi Pulmonari din România.

Hipertensiunea arterială pulmonară este o afecţiune care afectează adulţii dintr-un segment larg de vârstă, tinzând mai mult spre vârstnici în ultimii ani, citeaza Agerpres.

“Hipertensiunea HTAP este un grup de boli, de fapt, boli foarte severe. Boala face parte din entităţile numite orfane. Incidenţa este de 5 cazuri la un milion de locuitor, boala fiind progresivă”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, iniţiatorul programului naţional HTAP din România, profesor universitar doctor Mirun Alexandru Bogdan.

Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor Hipertensivi Pulmonari din România, Bogdan Burduja, a spus că în România sunt 500 de pacienţi.

“De multe ori nu avem acces la toate liniile de tratament. Încă pacienţii români nu au acces la toate liniile terapeutice pentru a-şi trata corect afecţiunea. Nu putem trata pacienţii fără o resursă financiară corectă. Resursa financiară, alături de cea umană, este foarte importantă”, a spus reprezentantul Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, Radu Gănescu, care a afirmat că accesul la analize complexe “este foarte greoi”.

Printre simptomele HTAP se numără oboseala, palpitaţiile, durerile toracice.

Potrivit specialiştilor, bolnavii cu evoluţie foarte gravă, deşi iau tratamente medicamentoase, pot avea indicaţie de transplant pulmonar. HTAP poate fi fără o cauză evidentă şi poate fi adesea asociată cu boli precum ciroza hepatică, infecţia HIV, malformaţii cardiace, colagenoze.

Diagnosticul se poate pune prin investigaţii pneumologice şi cardiace, elementul actualmente limitativ în România fiind accesul la cateterismul cardiac drept, metodă obligatorie pentru confirmarea diagnosticului.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare