Pe marile ecrane în luna mai 2018 (video)

Iată cele mai importante filme ale lunii mai.

Tully a ieșit în săli pe 4 mai. Comedia urmărește viața lui Marlo, o mamă a trei copii care, în imposibilitatea de a se ocupa de un nou-născut, angajează o bonă cu care va dezvolta rapid o conexiune specială.

Extenuată peste măsură, Marlo face față cu greu îndatoririlor de mamă, iar resursele ei par că au ajuns la limită. Dornic să o ajute, fratele ei îi propune serviciile lui Tully, o bonă care se oferă să preia o parte din sarcinile cu micuții ei, noaptea. Deși inițial este reticentă, totuși în speranța că datorită lui Tully stresul din viața ei va scădea, Marlo acceptă oferta.

Mefientă la început față de acest “cadou”, treptat, Marlo și dădaca vor crea între ele o legătură puternică, iar în cele din urmă Marlo va ajunge să aibă un atașament special pentru această surprinzătoare și tânără bonă.

Rolul lui Marlo este interpretat de actrița Charlize Theron.

Comedia Life of the Party are premiera pe 11 mai. Iată povestea pe scurt a filmului: O mamă de vârstă mijlocie se întoarce la facultate pentru a-și termina studiile după ce soțul ei îi spune brusc că vrea să divorțeze.

Întâmplarea face ca mama și fiica să fie în aceeași clasă. Astfel, nouă experiență a mamei se transformă într-o călătorie de auto-descoperire, în paralel cu noua viață plină și de distracții, libertate și posibili iubiți. Rolul principal îi vine ca o mănușă actriței Melissa McCarthy.

Book Club va ieși în cinematograf pe 18 mai. Filmul urmărește viața a patru prietene foarte bune și schimbările care se produc în viața lor atunci când în clubul lor de lectură se citește “Fifty Shades of Grey”.

Cele patru femei, prietene de-o viață, fac parte dintr-un club de lectură care se întâlnește lunar. Diane a rămas recent văduvă după 40 de ani de căsătorie. Jane se bucură de partenerul ei fără nicio obligație. Sharon încă se luptă să treacă peste divorț, iar căsătoria lui Carol se află într-o criză după 35 de ani.

Cu toate acestea, viața acestor patru prietene este transformată radical după ce ajung să citească “Fifty Shades of Grey”, care le catapultează într-o serie de alegeri și decizii scandaloase.

De la descoperirea unei noi romanțe, la reaprinderea unor flăcări vechi, ele se inspiră reciproc pentru a face din capitolul următor, cel mai bun capitol al vieții lor. Filmul este o comedie sinceră care arată că viața poate începe din nou la orice vârstă.

Distribuția e alcătuită de mari actori precum Diane Keaton, Jane Fonda, Candice Bergen, Mary Steenburgen, Andy Garcia.

Deadpool 2 va avea premiera pe 18 mai. Povestea filmului: Desfigurat de atacul unei bovine și părăsit de… simțul gustativ, Wade Wilson are aspirații înalte: vrea să devină cel mai “hot” bufetier al cafenelei în care lucrează.

Căutând savoarea vieții, dar și un aparat care l-ar putea ajuta să călătorească în timp, Wade trebuie să-și croiască drum printre ninja, temuți mafioți japonezi yakuza și… câini în călduri. Va înțelege, până la urmă, care sunt lucrurile cu adevărat importante: prietenia, familia, gustul și acea mult râvnită cană de cafea cu titlul “Cel mai bun amant”. Ryan Reynolds se află în rolul principal.

Foto de: S E R E E N✗❤CC BY-NC-SA 2.0

Ultimele articole

Articole similare