O sculptură din bronz realizată de Constantin Brâncuşi în 1932, care reprezintă un portret stilizat al lui Nancy Cunard, a fost vândută cu 71 de milioane de dolari la o licitaţie organizată de casa Christie’s la New York şi a stabilit un nou record de preţ pentru o creaţie a artistului român, informează ediţia online a cotidianului american The New York Times.

Trei colecţionari au licitat pentru această sculptură din bronz polizat, o lucrare intitulată “La Jeune Fille Sophistiquee (Portrait de Nancy Cunard)”. Opera de artă are o înălţime de 78 de centimetri şi este montată pe un soclu din marmură. Potrivit casei Christie’s, opera de artă a fost achiziţionată de un colecţionar care a licitat prin telefon şi care a garantat un preţ de vânzare stabilit înainte de licitaţie, acceptând apoi să achite şi taxe şi comisioane în valoare de 190.000 de dolari.

Experţii casei organizatoare au estimat că lucrarea urma să se vândă cu cel puţin 70 de milioane de dolari.

“Este o legendă, iar oamenii ‘vânează’ legendele”, a declarat Abigail Asher, partener la Guggenheim Asher, o companie de expertiză în artă cu sediul la New York, comentând rezultatul tranzacţiei de marţi seară. “Contrastul dramatic dintre sculptura din bronz polizat şi soclul ei din marmură cioplită îţi taie răsuflarea. Şi este o lucrare extrem de rară”, a adăugat Abigail Asher.

Constantin Brâncuşi, născut în România şi care a lucrat apoi la Paris, este considerat cel mai inovator şi mai influent sculptor de la începutul secolului al XX-lea. În iulie, Muzeul de Artă Modernă din New York va vernisa o expoziţie dedicată artistului român, care prezintă 11 opere de artă ale sale, aflate în posesia instituţiei americane.

Pe piaţa de artă există puţine lucrări disponibile semnate de Brâncuşi, un artist care nu a creat opere de artă în serii numeroase. Acelea dintre ele care apar pe piaţă au întotdeauna o valoare ridicată. În mai 2017, un bronz al artistului român, realizat în 1913 şi intitulat “La Muse Endormie”, a fost vândut de casa Christie’s cu 57,4 milioane de dolari, stabilind precedentul record de preţ pentru o lucrare realizată de Constantin Brâncuşi.

Sculptura vândută marţi seară a fost scoasă la licitaţie de cei trei copii ai colecţionarilor americani Elizabeth şi Frederick Stafford. Cuplul a achiziţionat sculptura în 1955 direct din atelierul parizian al lui Brâncuşi contra sumei de 5.000 de dolari, potrivit Bloomberg News. În ultimii 40 de ani, această sculptură a fost expusă – în virtutea unui acord de împrumut prelungit – la Metropolitan Museum of Art din New York. O altă versiune a aceleiaşi lucrări, realizată din lemn, se află în posesia Muzeului Nelson-Atkins din Kansas City.

Nancy Cunard a fost una dintre personalităţile avangardei culturale din Paris în debutul secolului al XX-lea. Considerată un veritabil pionier al modei, ea a avut mulţi iubiţi – printre care se remarcă Ezra Pound, Samuel Beckett, Tristan Tzara şi pianistul de jazz Henry Crowder.

Deşi îl cunoştea pe Constantin Brâncuşi, ea nu a pozat niciodată pentru artistul român. A aflat despre existenţa acestei sculpturi la mai mulţi ani după realizarea lucrării.

Opera de artă creată de Constantin Brâncuşi a fost una dintre vedetele licitaţiei de artă impresionistă şi modernă organizată de casa Christie’s marţi seară la Paris, anunță Agerpres.
Sursa foto: www.christies.com

Publicitate