“ Money Talks
But it don’t sing and dance
And it don’t walk
As long as I can have you here with me
I’d much rather be
Forever in Blue Jeans “
– Neil Diamond

Ce sunt blue jeanşii ? Niște pantaloni mereu la modă care s-au tot reinventat de-a lungul sutelor de ani. Pentru români și pentru populația din fostele țări comuniste în general, pantalonul albastru din denim era o marfă de contrabandă dorită de generațiile tinere și rebele, obținută cu greu și pe sume de bani consistente pentru acele vremuri. În București, actualul Centru vechi era plin de consignații iar pe strada Covaci în special găseai mereu un binevoitor care-ți șoptea când treceai pe lângă el “ … am blugi și geacă de blugi de vânzare ”.

Deși America a făcut celebri acești pantaloni, istoria jeanșilor începe cu multe sute de ani în urmă în Europa. Italia, Franța, Germania și Anglia au contribuit fiecare cu un câte ceva la apariția blugilor.

Specialiștii spun despre cuvântul “denim” că are origini franțuzești, de la ”serge de Nîmes”, o ţesătură care se fabrica în oraşul Nîmes din Franţa. O țesătură care era o combinație de bumbac, in și lână se fabrica și în orașul italian Genova și i se spunea “genese”, de la numele orașului. Din acest material erau confecționate hainele marinarilor care trebuiau să fie rezistente la uzură. Termenul de „blue jeans” provine din expresia franceză „bleu de Genes”, (albastru de Genova).

Acest material, foarte popular, era importat în cantități generoase și în Anglia încă din timpul secolului al XVI-lea. Din secolul al XVIII-lea țesătura începe să fie fabricată numai din bumbac iar din ea se făceau, în special pentru bărbați, haine greu de murdărit dar ușor de spălat.

Diferența dintre denim și jeans ținea și de modul cum erau utilizate hainele dar și de firele din care erau țesute materialele. Denimul era confecționat din două fire colorate diferit (unul alb și altul albastru) iar hainele confecționate erau de lucru, durabile dar și confortabile, în timp ce pânza pentru jeans era țesută cu două fire colorate la fel (în special albastre), iar hainele erau pentru cei care nu desfășurau munci foarte grele.

Istoria propriu-zisă a blue jeans-ilor începe însă în America acolo unde în 1847 îl găsim la New York pe neamțul Levi Strauss, care avea o afacere cu postavuri. Goana după Aur, declanșată în anii ce au urmat, l-a făcut pe acesta să-și mute afacerea în California, unde printre produsele comercializate se afla și un balot de pânză foarte rezistentă. Din acea pânză a început sa confecționeze pantaloni, foarte utili căutătorilor de aur. Tot atunci a apărut și buzunărașul mic din față care era folosit pentru a pune în el pepitele de aur găsite de căutători.

În 1871, un croitor pe nume Jacob Davis, client al lui Strauss, avea probleme cu cusăturile buzunarelor de la pantalonii pe care îi croia, care se rupeau prea repede și a avut strălucita idee de a ține mai bine cusăturile prinzându-le cu niște capse mici de aramă folosite la harnașamentul cailor.

El a vrut să obțină și patentul pentru această invenție dar nu avea cei 68 de dolari ceruți pentru completarea documentelor și astfel s-a asociat cu Levi Strauss care, iscusit în afaceri și cu viziune asupra noului produs, a acceptat propunerea.
La 20 mai 1873 cei doi parteneri au primit brevetul de invenție cu numărul 139.121 din partea Oficiului American al Brevetelor și Mărcilor și această dată este considerată ziua de naștere a blue-jeanșilor care anul acesta împlinesc 145 de ani.

După 1891, patentul Levi Stauss & Co devine public și mulți fabricanți au început să imite îmbrăcămintea acestora. Pe la 1908, în Anglia, apare Lee Coper, cea mai importantă companie producătoare a pantalonilor indigo din Europa, fondată de Morris Cooper.

În anii `20, jeanșii erau foarte căutați ca pantaloni de lucru pentru bărbați. Zece ani mai târziu filmele western popularizau și ele acești pantaloni, purtați de actori precum John Wayne, Henry Fonda sau Gary Cooper care deveneau adevărate mituri printre tineri. Datorită acestor actori mitici, blue-jeanși purtați de cowboy erau asociați acum mai mult cu bărbații duri și puternici și mai puțin cu muncitorii.

Abia în 1935 au apărut primii blue-jeanși pentru femei în timp ce Levi Strauss & Co a reușit să-și vândă produsele la nivel național abia în anii `50. Promovați prin intermediul filmelor, precum “Rebel fără cauză” cu James Dean în 1955, dar și de către alte vedete ale timpului, cântăreți și actori, denimul a devenit foarte popular în rândul tinerilor fiind considerat un simbol al nonconformismului.

În anii `60 , adepții curentului hippie foloseau blugii ca pe o expresie a libertății și feminismului și decorau pantalonii denim cu diferite broderii sau aplicații la care era adaugată și o curea cu catarama mare și simboluri anti-războinice.

La începutul anilor `70 tot mai multe fabrici confecționau denim iar produsele au devenit din ce în ce mai diversificate: pantaloni lungi, scurti, fuste, jachete, genți sau șepci. Primul designer cunoscut care a scos pe piață propria marcă de blugi a fost Calvin Klein în 1970. Tot în aceeași perioadă au apărut dintr-o greșeală și blugii “prespălați”.

Americanul Hal Burgess, care lucra la firma de blugi a tatălui său, a avut parte de o inundație în locul unde-și depozita marfa care trebuia scoasă la vânzare. El a avut ideea de a spăla pantalonii pentru a mai salva ce se poate. Deși blugii arătau distruși, Hal a hotărât să-i scoată totuși la vânzare ca … “prespălați” și a avut parte de un succes nesperat.

La începutul anilor `90, românii abia scăpați din comunism, luau drumul Istanbulului unde goleau bazarele turcești de blugi. De la câteva perechi la … camioane pline, lumea era însetată de libertatea vestimentară reprezentată de blue jeanși și … de afaceri. Acolo găseai foarte ieftin orice marcă. Pantalonii erau aceiași, doar eticheta era diferită iar mărci (?) precum Cassucci sau Pyramid au făcut ”carieră” în România.

În 1885 o pereche de blugi se putea cumpăra în SUA contra sumei de 1,50 dolari în timp ce acum în mod normal, o perche de jeanși obișnuiți fără prea mari pretenții, poate costa în jur de 25 de dolari. Mărcile cunoscute însă pot ajunge să coste de la căteva sute până la câteva mii de dolari, în funcție de decorațiunile din aur, diamante sau alte briz-briz-uri aplicate.

Cel mai mare preţ plătit vreodată pe o pereche de jeanşi pare a fi suma de 46.532 dolari, cheltuită de Levi Strauss & Co în 2001, pe o pereche de blugi purtând marca Levis’s, găsiţi în Nevada şi datând din 1880. Aceştia reprezintă o adevărată piesă de colecţie devenită simbol al companiei.
Albaștrii sau mai decolorați, cu tăieturi sau franjuri, cu aplicații sau cu imitații de pete de ulei, nici nu vă gândeați că banalii pantaloni, comozi și practici, de tăvăleală sau eleganți, pe care îi purtați chiar în timp ce citiți acest articol ar fi putut avea o istorie atât de încărcată de simboluri. Simbolurile mai multor generații de tineri, care, prin purtarea acestor pantaloni, au vrut să fie luați în seamă, să nu mai fie ignorați.

“ Dacă sufletul tau întelege
De la rock pân-la imnuri și rugi
Te salut tineret în adidasi
Te salut generație-n blugi ! “
– Adrian Păunescu

Publicitate
Articolul precedentFuga
Articolul următorNunta Regală – Programul ceremoniilor organizate cu ocazia căsătoriei Prințului Harry cu Meghan Markle
Teo Avrămescu
Este un jurnalist român cu 25 de ani de experienţă în televiziune. A intrat în presa în 1993 la Canal 31, care în 1995 s-a transformat în Protv. Aici a fost până în 2001 reporter, redactor, comentator sportiv, realizator de emisiuni, prezentator de ştiri sportive şi quiz-show. Un an şi jumătate la B1Tv, 6 ani directorul departamentului Sport la National Tv , o colaborare de 8 ani cu Eurosportul iar în 2009 ca director, a alcătuit redacţia televiziunii Digi Sport unde a rămas pînă în 2016 comentator şi analist sportiv. Este licenţiat al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi sport din Bucureşti şi deţinător al centurii neagre 2 DAN în judo.