Un avion s-a prăbuşit la Havana cu peste 100 de persoane la bord

Un avion al companiei cubaneze Cubana de aviacion cu 104 pasageri la bord s-a prăbuşit vineri la scurt timp după ce decolase de pe Aeroportul Jose Marti din Havana, făcând ”un număr ridicat” de victime, potrivit autorităţilor, iar presa de stat a anunţat că trei supravieţuitori sunt internaţi ”în stare gravă”.

„Trei pasageri au supravieţuit accidentului. Sunt într-o stare gravă şi au fost internaţi deja în spital”, a informat pe site-ul său cotidianul oficial Granma, transmite AFP citat de Agerpres.

„A avut loc un regretabil accident aerian. Veştile nu sunt încurajatoare, se pare că există un număr ridicat de victime”, a declarat preşedintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, venit foarte repede la locul accidentului.

Miguel Diaz-Canel a menţionat prezenţa la bord a nouă membri ai echipajului „străini”, fără să spună cu exactitate dacă aceştia fac parte dintre cei 104 pasageri menţionaţi de autorităţi.

- Publicitate -

Surse aeroportuare şi martori oculari au precizat pentru AFP că aparatul Boeing 737, care se îndrepta spre Holguin (estul Cubei), s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, în momentul în care a efectuat primul viraj.

Avionul s-a prăbuşit pe un câmp din vecinătatea aeroportului, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse care a putut observa o coloană densă de fum ridicându-se în apropiere, înainte ca pompierii să reuşească să stingă flăcările ce ieşeau din carcasa aparatului.

Televiziunea de stat a informat că aparatul era „închiriat” de compania Cubana de aviacion, fără să precizeze proprietarul.

Ultimul accident aviatic din Cuba a avut loc în aprilie 2017, când un avion de transport al forţelor armate s-a prăbuşit cu opt oameni la bord într-o regiune muntoasă din vestul ţării.