De ani buni, mi-am rezervat bucuria să-mi vizitez mama în luna mai. Pentru că în mai e ziua ei si ne face bine la amândoi să o petrecem împreună. La plecare, mă conducea până la poartă repetându-mi că nu se stie de va mai fi până la ânul. Așa că de fiecare dată îi repetam: uite acum trebuie să plec, dar facem o înțelegere până la anu, tu promiți că nu mori și eu promit că revin. Din fericire, înțelegerea ține de multă vreme și sper să o mai putem respecta și de acum inainte.
Anul acesta însă a trebuit să plec mai repede și așa m-am ales cu o vacanță mai puțin plânificată. Ca majoritatea dintre cei care am decis să trăim în afară, când am plecat, am lăsat acasă o parte din mine, din familie și, nu în ultimul rând, destule probleme nerezolvate. Pentru a nu face istoria prea lungă, de data asta sănătatea mamei a trecut printr-o grea incercare și am găsit de cuviință să fiu lângă ea in acest moment. Pentru că dacă ai destui bani și ceva relații se găsesc și tratamentele necesare și la timp. Dar. una peste alta, am petrecut o lună de primăvară adevărată in Bucovina, cu natura fremătând de viață și soare cât vedeai cu ochii. Acum dacă e să povestesc despre cele văzute, sper să nu cad prea mult in clișeele clasice atunci când e vorba de țara de baștina. Mă refer la acele stereotipuri ce slăvesc frumusețea locurilor și-i desconsideră pe cei ce le locuiesc.
Cineva spunea că Dumnezeu rămâne cel mai mare democrat, iar cea mai bună dovadă este că a împărțit și mintea și prostia în mod egal la toate națiile. Ei bine, și de data asta am întâlnit acolo oameni debordând de inteligență precum și alții care nici măcar nu realizau lipsa ei: ori oameni de onoare dar și șmecheri de duzină care se foiesc mereu să te înșele și, mai ales, dacă se poate, mimând legalitatea. Dar și asta face parte din realitatea locală.
Însă cel mai dificil mi s-a părut lipsa unei perspective pe termen lung pentru toți cei pe care i-am întâlnit. Aparent, fără sens, dar această lipsă se manifesta în egală măsură atât la cei ce sunt contra partidului la putere, precum și la susținătorii neconditionați ai noii dictaturi proletare. Pentru că, îmi place sau nu, trebuie să recunosc că o bună parte a societății românesti actuale nu a reușit să se desprindă de perioada comunistă. Pentru ea, stabilitatea economică trage mai greu în balanță în fața lipsei libertăților civice. Ce ne trebuie libertate dacă nu avem ce mânca? spunea un proaspăt pensionar. Deaceea valul nostalgicilor în loc să dispară treptat, pare să câștige noi adepți. Dacă la toate astea mai adaug lipsa de cultură civică și manipularea grosolană din media scrisă sau cea de pe micile ecrane, consecința directă este scindarea tot mai evidentă a societății între diferite categorii sociale, grupuri etnice, muncitori, intelectuali, cei din țară, cei din afară și lista poate să continue.
Dacă vi se pare că seamănă cu atmosfera lui patru’șapte, e doar o întâmplare. După a mea părere, o mare parte a celor rămași acasă sunt obișnuiți cu un sistem cvasi-feudal și cu falsa impresie că statul stăpân trebuie să le dea de toate. Deaceea nu e de mirare că acceptă la conducere orice troglodit capabil să le promită bani mulți și muncă puțină. Bineinteles că aceste promisiuni nu au nici o bază și legile economiei de piață nu țin cont de diareele verbale ale celor ce vor puterea. Din fericire, mama mea la cei nouăzeci si trei de ani ai ei nu se mai uită demult la televizor, pentru că a cam lăsat-o auzul, dar continuă sa se aboneze la jurnalul local. Într-o zi, am întrebat-o : ”De ce continui să te abonezi la gazeta asta pe care nici măcar nu o citești ? E drept, mi-a spus ea, da știi ce bună e la aprins focul ?”
La mulți ani, mama mea, și să te găsesc cu bine și la anul !
