Washingtonul i-a retras Beijingului invitaţia de a participa la exerciţii militare în Pacific

Statele Unite au anunţat miercuri că au retras o invitaţie adresată Chinei de a participa la exerciţii militare în Pacific, pentru a protesta astfel împotriva militarizării de către Beijing a unor insule disputate.

‘Avem dovezi clare că Beijingul a desfăşurat rachete anti-navă şi rachete sol-aer, precum şi aparate de bruiaj pe insulele Spratleys disputate din Marea Chinei de Sud’, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, locotenent-colonelul Chris Logan, relatează AFP citat de Agerpres.

‘Am retras invitaţia adresată Marinei Republicii Populare Chineze de a participa la exerciţiul bienal Rim of the Pacific’, a mai spus oficialul american, referindu-se la cele mai importante exerciţii maritime din lume, la care participă aproape 30 de ţări.

‘China susţine că lucările de construcţie de pe aceste insule sunt menite să asigure securitatea pe mare, să ajute navigaţia, căutarea şi salvare pe mare, precum şi protecţia pescarilor’, a amintit Chris Logan. Însă ‘desfăşurarea acestor armamente nu poate fi folosită decât în scopuri militare’, a adăugat el.

La începutul lunii mai, Casa Albă a avertizat China că se expune la ‘consecinţe’ legate de acţiunile sale de ‘militarizare’ a Mării Chinei de Sud, unde Beijingul ar fi instalat recent rachete, potrivit unui post de televiziune american.

China a refuzat să confirme informaţiile prezentate de postul american de televiziune CNBC potrivit cărora ar fi instalat în ultimele 30 de zile rachete pe trei insule din Marea Chinei de Sud, asupra cărora îşi revendică suveranitatea.

De asemenea, Beijingul şi-a fortificat insuliţele şi recifele aflate sub controlul său, unde a construit de asemenea instalaţii civile şi piste de aterizare capabile să primească avioane militare.

China revendică din motive istorice numeroase insule şi recife din Marea Chinei de Sud. Ţările vecine (Vietnam, Filipine, Malaezia, Brunei) au revendicări rivale care uneori se suprapun.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare