Poliţia din Canada caută doi suspecţi pentru atacul cu bombă de joi dintr-un restaurant indian

Poliţia canadiană caută doi suspecţi care au intrat joi seară într-un restaurant aglomerat dintr-o localitate din apropiere de Toronto şi au detonat o bombă, provocând rănirea a 15 persoane, însă oamenii legii au precizat vineri că incidentul nu pare să fi fost motivat de ură sau să aibă legături cu terorismul internaţional.

Explozia s-a produs într-un restaurant indian popular din Mississauga, un oraş aflat la vest de Toronto, joi, la ora locală 22.30. Filmările camerelor de securitate au arătat doi bărbaţi care intră în restaurant, unul dintre ei având asupra lui un obiect, relatează Reuters citat de Agerpres.

“Nu există niciun indiciu că acesta este un act terorist sau o crimă motivată de ură”, a declarat şefa poliţiei din localitate Jennifer Evans.

Explozia a provocat “o cantitate considerabilă de pagube”, a spus Evans, adăugând că în acel moment se desfăşurau două petreceri private, la care participau copii de sub zece ani. Printre cei răniţi nu s-au aflat însă şi copii.

Trei oameni au răniţi grav, dar până vineri dimineaţă starea lor a fost calificată drept stabilă, a precizat Evans. Alte 12 persoane cu vârste între 23 şi 69 de ani au suferit răni minore.

Doi suspecţi, ambii bărbaţi, au fugit după detonarea explozibilului improvizat, a precizat poliţia. Nimeni nu a revendicat responsibilitatea, iar motivul atacului este încă necunoscut.

Kul Prasad Sapkota a declarat că a fost şocat să afle, când s-a trezit, că cineva a detonat o bombă în restaurantul popular în care a fost chef timp de şase ani, până în 2016.

“Suntem solidari cu victimele acestei violenţe şi le dorim să se recupereze rapid. Colaborăm îndeaproape cu poliţia şi oficialii din Mississauga în acest caz”, a postat premierul Justin Trudeau pe Twitter.

Explozia de la Mississauga a avut loc la o lună după ce un şofer a intrat cu o maşină în mulţime la Toronto în timpul pauzei de prânz, provocând moartea a zece persoane şi rănind 16.

“Acestea sunt incidente şocante, cu atât mai şocante cu cât sunt neobişnuite în societatea noastră”, a declarat presei premierul din provincia Ontario, Kathleen Wynne.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare