Agenția canadiană de transport consultă publicul pentru a reglementa drepturile pasagerilor

Agenția canadiană de transport solicită ajutorul publicului pentru elaborarea reglementărilor cu privire la drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul, inclusiv modalitățile cele mai bune de a face față întârzierilor de la  îmbarcare, rezervarea locurilor sau recuperarea bagajelor pierdute.

În conformitate cu legislația aprobată săptămâna trecută, agenția este însărcinată cu elaborarea regulilor de  stabilire a standardelor minime de tratament și alcătuirea unui plan de drepturi pentru călătorii cu avionul.

Cei interesați să ofere sugestii pot să participe la una din cele opt sesiuni publice care se vor desfășura în întreaga țară, să completeze un chestionar sau să trimită o prezentare scrisă.

Agenția va face un sondaj și printre călătorii prezenți pe anumite aeroporturi. Consultările vor continua până pe 28 august.

Ministrul transporturilor, Marc Garneau, afirmă că noile norme îi vor asigura pe pasageri că sunt tratați corect  și că liniile aeriene respectă angajamentele lor. “Aceste reglementări vor stabili standarde clare și consecvente de tratament pentru toate zborurile care operează în Canada”, a declarat Garneau într-o conferință de presă.

“În anumite circumstanțe, aceste reglemenări vor include și compensații pentru călătorii aerieni atunci când lucrurile nu merg așa cum a fost planificat, când un zbor este întârziat sau anulat din cauza  companiei aeriene”. De exemplu, vor fi stabilite termene și standarde de tratament pentru întârzierile de decolare.

Ian Jack, managing director al Asociației Canadiene de Automobile, care a urmărit îndeaproape această problemă, a declarat că oamenii trebuie să se asigure că regulamentele oferă ceea ce este necesar și că agenția de transport pare să fie pe drumul cel bun.

Conform The Star, programul pentru sesiunile publice de consultări este următorul:

14 iunie: Toronto
18 iunie: Vancouver
20 iunie: Calgary
22 iunie: Yellowknife
25 iunie: Winnipeg
27 iunie: Montreal
29 iunie: Halifax
4 iulie: Ottawa

Ultimele articole

Articole similare