Căsătoria astăzi

Mai puțin de jumătate dintre canadieni (47%) spun că este important pentru ei ca un cuplu care intenționează să-și petreacă restul vieții împreună să fie căsătorit legal.

Puțin mai mult de jumătate (53%) spun chiar că “instituția căsătoriei pur și simplu nu este necesară”.

Care e portetul matrimonial al canadienilor?

Cererea în căsătorie, cu un genunchi în pământ și o cutie cu un mic inel ținută stângaci la spate, rochia de mireasă, spusul „da” în fața unui preot sau al unui funcționar de la starea civilă, nunta cu dansuri până dimineața, toate acestea par să devină, ușor ușor, irelevante. Cel puțin pentru canadieni.

Aceasta este concluzia unui amplu sondaj făcut de Angus Reid Canada și dat publicității în această săptămână.

Căsătoria nu e o prioritate

Canadienii așteaptă mai mult să se căsătorească. Potrivit statisticilor, aproape trei sferturi (73%) dintre adulții în vârstă de 25-29 ani au raportat în recensământul din 2011 că nu au fost niciodată căsătoriți. O situație de neimaginat înainte. Treizeci de ani mai devreme, în 1981, acest procentaj a fost doar de 26%.

Când doi oameni vor să își petreacă restul vieții împreună, cât de important este să facă schimb de jurăminte public, fie în ceremonia de nuntă civilă fie în cea religioasă?

casatorie

Căsătoria nu e necesară

În Canada de astăzi, importanța căsătoriei este considerabil mai mică pentru viața comună decât în trecut. Mai mult de jumătate (53%) spun că “nu este atât de important” sau chiar “deloc important” ca oamenii care doresc să își petreacă împreună viața, să se căsătorească.

Diferențe între generații

Vârsta joacă un rol important în această convingere. Doar patru din zece canadieni cu vârste cuprinse între 18-24 de ani (38%) și 25-34 de ani (39%) cred despre căsătorie că este relevantă astăzi. În comparație, mai mult de jumătate (55%) din grupul de vârstă de 65 de ani și mai mult valorizează căsătoria.

Mai trebuie spus că pentru minoritățile vizibile, căsătoria (civilă sau religioasă) este încă extrem de importantă (63%).

Cu privire la aspectul religios al căsătoriei, canadienii resping ideea că o nuntă religioasă este mai “legitimă” decât una civilă (76% nu sunt de acord cu această afirmație), dar majoritatea celor care au decis să se căsătorească au apelat și la un serviciu religios.

Căsătoria și copiii

În general canadienii cred că societatea se poate dezvolta foarte bine și fără ca oamenii să fie preocupați de familie și de făcut copii.

Când punem în legătură această informație cu simpatiile politice, cei care fac notă aparte sunt cei care votează cu Partidul Conservator. 48% din alegătorii acestui partid cred că este important pentru societate ca oamenii să se căsătorească și să aibă copii.

44% dintre canadieni cred însă că, odată ce au apărut copii în viața unui cuplu, este mai bine pentru copil ca părinții să fie căsătoriți

Și aici, cei mai în vârstă (peste 65 de ani) mizează pe familie și căsătorie. În rândul celor tineri, (35-44 de ani) cei care cred că e puțin relevant pentru binele copilului dacă părinții sunt sau nu căsătoriți, ajung la 66%.

Dar, căsătoria are și ea părțile ei bune. Majoritatea canadienilor cred că a te căsătorii reprezintă o formă de implicare mult mai mare decât o relație de conviețuire neoficializată.

Cum au evoluat concepțiile despre statul împreună?

Este ok ca două persoane să locuiască împreună înainte de căsătorie? Dacă întrebați asta prin anii ’70, riscați să fiți privit cât se poate de urât. Atunci, 78% dintre canadieni nu erau de acord ca doi tineri să locuiască împreună dacă nu sunt căsătoriți. Alte vremuri!

Ușor, ușor, Canada a devenit mult mai tolerantă la ideea că nu e nimic rău ca doi oameni să stea împreună o vreme și, eventual, să se căsătorească după aceea. Momentul schimbării a fost cândva între anii 1981 și 1986.

În 2018, asistăm la situația inversă în raport cu anii ’70: în zilele noastre, nu mai puțin de 79% dintre canadieni cred că, înainte de a se căsătorii, un cuplu trebuie să locuiască o vreme împreună.

Căsătorit vs. necăsătorit

43% dintre canadieni sunt în prezent căsătoriți, un procentaj care, probabil, va diminua în timp ținând cont de tendințele actuale. Dintre cei care au declarat că nu au fost niciodată căsătoriți, 26% (adică 15% din populația Canadei) declară că se află într- uniune civilă.

Dintre cei care nu sunt căsătoriți, mulți speră să facă acest pas la un moment dat în viață. Un lucru absolut explicabil pentru că grupul necăsătoriților îi include și pe cei cu vârsta între 18 și 34 de ani.

casatorie

De ce nu se căsătoresc canadienii?

Motivul cel mai des invocat este că nu au găsit persoana potrivită. Aproape 60% dintre cei căsătoriți indică acest factor ca fiind determinant. Urmează apoi situația financiară. 36% cred că nu câștigă suficient de bine pentru a-și întemeia o familie. Apoi, 23% dintre canadieni nu sunt, pur și simplu, gata să renunțe la viața de burlac.

Dar mai sunt și alte motive care pot înclina balanța în defavoarea casătoriei. Unul invocat de participanții la sondaj: costul unei nunți și stresul pe care un astfel de eveniment îl pune pe umerii lor.

Și nu vorbim aici de stresul de a te lega de partenerul tău cu acte în regulă, ci de stresul de a organiza o nuntă, de a satisface dorințele personale, ale familiilor, prietenilor etc. 61% dintre canadieni sunt de acord cu afirmația „mai multe cupluri ar decide să se căsătorească dacă nunta nu ar fi atât de scumpă și de stresantă”. Acest procent urcă la 74% în cazul grupului de vârstă 18-34 de ani.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare