O femeie diagnosticată cu cancer mamar în stadiu avansat, pentru care chimioterapia devenise ineficientă, s-a vindecat cu ajutorul unui tratament experimental ce a ajutat sistemul imunitar al pacientei să iasă învingător din lupa cu această boală, au anunţat oamenii de ştiinţă din Statele Unite, citaţi de AFP.

Beneficiind de un tratament administrat în premieră mondială, pacienta este considerată vindecată de doi ani, au anunţat medicii de la National Cancer Institute din Bethesda şi de la Universitatea Richmond din Statele Unite. Starea ei de sănătate era critică, întrucât cancerul pacientei era metastazat, extins la mai multe organe, inclusiv la ficat.

Potrivit unui studiu publicat în revista Nature Medicine, pacienta avea vârsta de 49 de ani atunci când medicii au început să testeze pe ea un tratament experimental, considerat „o nouă abordare în imunoterapie”.

Imunoterapia, tratament care stimulează apărarea imunitară, şi-a dovedit deja eficienţa în cazul unor pacienţi diagnosticaţi cu cancer pulmonar, de col uterin, sangvin (leucemie), de piele (melanom) şi de prostată. În cazul cancerului ovarian, intestinal şi mamar, oamenii de ştiinţă nu obţinuseră încă astfel de progrese medicale.

Metoda descrisă în noul studiu american a constat în prelevarea de limfocite (celule ale sistemului imunitar) din corpul pacientei, manipularea lor genetică şi reinjectarea lor în organismul bolnavei. Prelevate dintr-o tumoare, celulele imunitare au fost selectate, pentru ca medicii să le identifice pe acelea dintre ele care erau capabile să recunoască celulele canceroase. Apoi, celulele imunitare au fost „reactivate” pentru a ataca celulele tumorale. De asemenea, ele au fost însoţite de un „inhibitor al punctelor de control ale imunităţii”, pentru a debloca în acest fel contraatacul sistemului imunitar.

CITEȘTE ȘI:  O nouă specie de insectă descoperită de Societatea Ornitologică Română

Cercetătorii au dezvoltat astfel o terapie anticancer „înalt personalizată”, ce a permis „o regresie totală a tumorii”, au explicat autorii studiului. Reacţia la tratament a fost „fără precedent” pentru un caz medical atât de grav, a comentat un expert în oncologie, Laszlo Radvanyi, medic la Institutul de cercetări asupra cancerului din Toronto.

Acest experiment „reprezintă o descoperire majoră pentru ceea ce înseamnă demonstrarea unei metode fiabile, expunând modul în care puterea sistemului imunitar poate fi exploatată pentru a ataca chiar şi acele cancere care sunt cel mai greu de tratat”, a declarat Alan Melcher, profesor de imunoterapie la Institutul de cercetări asupra cancerului din Londra, citat de Science Media Centre.

Însă „această tehnică particulară este puternic specializată şi complexă, fapt ce înseamnă că pentru mulţi oameni ea nu va fi adaptată”, a spus Peter Johnson, medic oncolog la spitalul din Southampton, încercând să să tempereze entuziasmul apărut în comunitatea ştiinţifică internaţională după publicarea acestui studiu, scrie Agerpres.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad