Donald Trump, declarațiile la plecarea de la summit-ul G7

Pentru președintele american Donald Trump summitul G7 din Canada s-a terminat. El a plecat spre Singapore pentru un alt summit, cel care va încerca să găsească o soluție la problema nord-coreeană.

Președintele american a avut o scurtă conferință de presă și principalele aspecte subliniate au fost următoarele.

Războiul comercial

Președintele american susține în continuare că Statele Unite nu sunt tratate corect economic. Nu este doar o problemă cu țările din G7, ci și cu alte țări ale lumii și SUA va acționa în direcția obținerii unui tratament corect din partea tuturor, nu doar G7.

„Nu putem accesa nivele de taxare diferite pentru aceleași produse”, a spus președintele american. El s-a referit la situațiile în care importurile unor produse în Statele Unite beneficiază, de exemplu, de taxe vamale de 50% și același produs, american, dacă este important în altă țară e taxat cu 150%.

Statele Unite, pușculița pe care o mulg toți

Aceasta a fost metafora folosită de Donald Trump pentru a descrie situația în care se află Statele Unite acum în relațiile cu celelalte țări.

„Nu este vina liderilor din G7 pentru această situație”, a subliniat Trump. „Ba chiar țin să-i felicit pentru cum au lucrat pentru cetățenii lor. Este vina foștilor președinți americani, este vina noastră că aceștia au negociat foarte prost pentru americani și pentru Statele Unite”, a mai precizat el.

„Dar aceste vremuri s-au dus. Situația se va schimba”, a subliniat Donald Trump

O lume fără bariere comerciale?

Cel puțin asta a fost propunerea americană și ea i-a luat prin surprindere pe ceilalți lideri care trebuie „să revină la planșele de lucru”.

Conform preșdintelului american, SUA își dorește o lume fără bariere comerciale, fără taxe, dar și fără subvenții.

SUA nu a dat înapoi în privința taxelor pemtru importurile de oțel și aluminiu și a precizat că toate măsurile luate în scopul de a penaliza SUA după acestă decizie sunt greșite.

„Statele Unite nu pot pierde. A răspunde la penalizări cu alte penalizări nu merge”, a spus liderul american care a menționat că aceste țări au mai multă nevoie de SUA decât invers pentru că au mai multe afaceri în Statele Unite decât invers.

Renunțarea la NAFTA: o mare pierdere pentru Canada, un mare câștig pentru Statele Unite

Cel puțin aceasta este viziunea americană. Donald Trump a precizat că soluțiile în acest moment sunt fie continuarea unui acord în trei, fie acorduri bilaterale SUA-Mexic și SUA-Canada.

„Dacă nu vom avea un deal, va fi foarte, foarte rău pentru Canada și Mexic. Dar va fi foarte bine pentru Statele Unite. Pentru SUA e chiar un lucru bun ca NAFTA să nu mai existe, a spus el

Problema migranților

Printre altele, președintele american a discutat și problema migranților, una cu care se confruntă mai nou toate țările din G7 după ce frontiera canadiană e traversată regulat dinspre SUA de persoane care depun apoi cereri de azil. Soluția președintelui american: statele G7 trebuie să lucreze în comun pentru ca migranții să rămână în țările lor.

Foto: Fabien Durand (Equipe Photo G7)

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare