Președintele american Donald Trump și cel nord-coreean, Kim Jong-un, au semnat un acord care oferă o speranță de pace în peninsula coreeană și una de eliminare a pericolului nuclear reprezentat de Coreea de Nord.
„It’s a starter, but it’s a terrific document”, a spus Donald Trump despre acordul semnat.
Departe de a fi formidabil, acordul e un pas înainte, fără îndoială. Și da, președintele american are un merit în acest lucru. Nu e singurul care are un merit însă, pentru că lumea uită incredibilele eforturi diplomatice ale președintelui sud-coreean, Moon Jae-in, care a convins Nordul să iasă din izolare și să participe la Olimpiada de iarnă de la PyeongChang, din februarie 2018. A fost pasul care a deschis drumul. Lumea uită și de eforturile Chinei, țară vizitată de Kim Jong-un înainte de a decide întâlnirea cu Trump. La fel cum lumea uită de anii de sancțiuni economice care și-au pus amprenta asupra capacității regimului nord-coreean de păstra o țară funcțională.
Principalul merit al acordului este, cert, limitarea elanului războinic al Coreei de Nord, elan care a fost escaladat de liderul de la Casa Albă, spre disperarea Coreei de Sud, prima țară care ar fi fost afectată în cazul unui conflict.
Este mai bine ca Trump și Kim Jong-un să se întâlnească și să discute, chiar și în decoruri kitsch și cu filme de propagandă nemaivăzute în istoria SUA, parcă o creație Mosfilm, decât să avem discuții despre cine are cel mai mare buton roșu.
Cele două țări au rămas deschise discuțiilor, ceea ce e un lucru bun pentru că poate transforma ceea ce Trump numește acord și care e, de fapt, o declarație de intenții, într-un veritabil acord, cu obiective măsurabile, cu termene de implementare, cu sancțiuni dacă nu se respectă obiectivele, pe scurt un acord benefic pentru întreaga lume.
Minusurile acordului
Principalul minus este că, încă o dată, președintele Trump își ignoră total aliații promitând Coreei de Nord încetarea exercițiilor militare în zonă. Anunțul a șocat până și Pentagonul care a avut nevoie de câteva ore bune să se dezmeticească și să dea un comunicat de presă.
Dar cel mai mult, acest anunț a șocat Coreea de Sud și Japonia, principalii aliați americani în zonă, care nu au fost consultați. Japonia consideră că prezența militară americană în Coreea de Sud este vitală pentru securitatea în estul Asiei.
Acesta a devenit patternul administrației Trump: ignorarea aliaților firești ai Statelor Unite pentru câștiguri temporare de imagine pentru președinte.
Make China Great(est) Again
Principalul câștigător al întânirii Trump-Kim Jong-un este China. Fără eforturi vizibile, China e pe cale să devină principalul actor în zonă. Președintele american nu pare a realiza încă acest lucru.
Denuclearizarea penisulei coreene întărește poziția nucleară a Chinei. Deschiderea SUA către Coreea de Nord a încurajat deja China să discute despre diminuarea sancțiunilor economice îndreptate împotriva regimului de la Phenian.
Ieșirea americanilor din exercițiile militare este iarăși un cadou nesperat pentru chinezi. Președintele american a preluat discursul propagandei nord-coreene și a catalogat exercițiile militare ca fiind „provocatoare” la adresa regimului comunist nord-coreean.
Întrebări fără răspuns
Ce tip de asigurări de securitate a oferit Statele Unite lui Kim Jong-un?
Vor părăsi forțele americane Peninsula Coreeană în schimbul denuclearizării?
De ce Statele Unite nu au insistat asupra obținerii unor concesii privind drepturile omului în Coreea de Nord, ca parte a înțelegerii?
Ce înseamnă „denuclearizarea totală a peninsulei coreeene”? Statele Unite are arme nucleare staționate în Coreea de Sud. Vor fi acestea retrase? SUA spune că nu, Coreea de Nord spune că da. Acordul este clar: „the DPRK commits to work toward complete denuclearization of the Korean Peninsula”. Trump susține că el se referă doar la Coreea de Nord.
Ce trebuie să înțeleagă orice dictator din lume după această întâlnire? Că are nevoie de o armă nucleară pentru ca SUA să discute frumos cu el?
