Montreal. Regulament nou pentru animalele de companie

Primăria Montreal a adoptat un nou regulament pentru animalele de companie. Acesta nu mai interzice pitbullii, dar lasă Primăriei posibilitatea să acționeze împotriva proprietarilor cu probleme.

Noul document prevede că Ville de Montreal poate revoca sau refuza să elibereze un permis unei persoane condamnate în virtutea unei infracțiuni în temeiul Legii privind bunăstarea și siguranța animalelor sau a secțiunilor din Codul penal referitoare la cruzimea împotriva animalelor, dar și după trei încălcări ale regulamentului municipal care prevede că un câine trebuie ținut în lesă.

Pentru câinii cu potențial periculos, Primăria poate revoca sau refuza să elibereze un permis pentru o persoană condamnată pentru o infracțiune prevăzută în Codul Penal și care are legătură cu violența.

Au fost create noi categorii de câini: “câinii la risc” și “câinii potențial periculoși”. Aceștia sunt câini care au mușcat un animal sau un om, care au încercat să atace sau care au făcut un gest care ar putea afecta siguranța unei persoane.

După evaluare, aceștia ar putea fi clasificați drept câini “potențial periculoși” sau “periculoși”. Cei considerați periculoși trebuie să fie eutanasiați. Aceste evaluări vor fi efectuate de experți în evaluarea comportamentală, conform unei metode precise.

Stăpânul unui câine considerat periculos poate evita eutanasia dacă respectă o serie de condiții, inclusiv lipsa unui cazier.

Alte măsuri

● magazinele pentru animale de companie vor avea dreptul de a vinde animale de companie (câini, pisici și iepuri) care provind doar de la adăposturi. Măsura intră în vigoare de la 1 iulie 2019.

● sterilizarea e obligatorie pentru toți câinii, pisicile și iepuri de la 1 ianuarie 2020, inclusiv pentru animalele prezentate spre adoptare în adăposturi;

● regulamentul prevede o gradație în valoarea amenzilor date proprietarilor, pe baza gravității unei infracțiuni (300$, 500$ și 750$).

● o familie poate avea maximum patru animale când vine vorba de câini și pisici, dar nu mai mult de trei câini

„Scopul principal al acestei reglementări este de a spori siguranța și de a reduce numărul de mușcături. Normele pentru obținerea și menținerea unui permis vor fi revizuite și toți câinii vor fi tratați după aceleași considerente. Un câine care-și demonstrează agresivitatea, indiferent de rasă, poate fi supus unei evaluări comportamentale. În plus, regulamentul prevede dispoziții pentru a crește responsabilitatea proprietarilor de animale”, a spus Craig Sauvé, consilier la Ville de Montreal.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare