Timpul bufonului lăudăros

În SUA, realismul magic e în expansiune, de când cu ultimul trumpism: „I have absolute right to pardon myself”. Am tot dreptul să mă autograţiez!

Autocraţii în putere de pe toate meridianele lumii – Putin, Kim Jong-un, Mahmoud Ahmadinejad, plus câţiva arabi – au zâmbit cu ochii întredeschişi, oriunde i-a prins ştirea: „Păi, cum altfel?” Iar Dragnea, aflat cu undiţa în mână în barca lui, pe lacul lui, Belina, a căzut pe gânduri: „Hmm, un amendament la Constituţie despre drepturile liderului partidului de guvernământ?”

La sfârşitul lunii mai a murit Philip Roth, autorul romanului Portnoy’s Complaint (tradus la Polirom cu titlul Complexul lui Portnoy) şi al multor altor cărţi, scriitor american socotit printre cei mari. Renunţase să mai scrie de câţiva ani, dar se mai făcea auzit în câte un interviu. Şi încă cum!

„Nimeni nu şi-ar fi putut imagina că urgia sortită să cadă peste Statele Unite în secolul 21, cel mai distructiv dintre dezastre, va apărea nu sub înspăimântătoarea aparenţă a unui Big Brother orwellian, ci sub aceea a unei figuri ridicole din commedia dell’arte: bufonul lăudăros, aducător de nenorociri.” (New York Times din 16 ianuarie 2018).

România se pregăteşte pentru marele miting al PSD, conform planului anunţat de Dragnea. Timpul: Sâmbată seara, la ora 8 (la fel ca ei, „rezistenţii”). Locul: Piaţa Victoriei (la fel ca ei). Scopul: afirmarea dorinţei de a proteja justiţia (la fel ca ei). Prezenţa estimată: „câteva sute de mii” (mai bine decât ei, abstracţie făcând de câteva situaţii de tristă aducere aminte). Cheltuielile: suportate de filiale sau, când filialele n-au, de la centru (ca la noi).

O ştire a Mediafax din mai 2017 mi-a spus că încasările PSD pentru anul 2016 au fost de 16 milioane de lei, provenind din cotizaţii, cea mai mare parte, dar şi din donaţii şi chirii. Folosindu-mi îndemânarile de inginer, estimez că pentru deplasarea în autobuze a două sute de mii de oameni, dus-întors, din localităţi situate la o distanţă medie de 200 km de Bucureşti până la locul de protest, numai benzina face vreo 4 milioane de lei. Am pus 40 de locuri pe autobuz, 35 litri de motorina la 100 km, 5.8 lei pe litru. Închirierea autobuzelor mai adăugă şi ea măcar un milion. Vorbim de aproape o treime din încasările anuale ale organizaţiei. Cele declarate, desigur, partea vizibilă a aisbergului.

***

Scrie prea bine

„Prozator din silă”, Viorel Marineasa în dialog cu Robert Şerban (Casa de pariuri literare, 2017).

Viorel Marineasa (n. 1944) este romancier şi autor de proză scurtă apreciat, cunoscut şi ca editor, el fiind director al Editurii Marineasa, activă din 1990 până în 2015. Un amănunt surprinzător: numele editurii şi al tipografiei aferente venea de la unchiul autorului, Zaharia Marineasa, care era acţionar principal.

Originea titlului cărţii: în 1979, “din silă – din milă”, V. M. renunţă la poezie în favoarea prozei. În interviu: faze din copilărie explicând apropierea de scris, cenacluri literare, asociaţii şi reviste studenţeşti, poeţi rebeli, mari scriitori (Sorin Titel), turnători, un roman de debut croit ca-n Europa Centrală, cu trudă în bibliotecă, prietenii bazate pe scris, edituri, profesorat, etc. Focus pe Timişoara, evident. Multe nume cunoscute din viaţa literară, din toată ţara. Am regretat lipsa unui index la sfârşitul cărţii. Din cuvântul înainte aflu că lui V.M. „i se spune Fiara”. Vocea din interviu este caldă, neocolită de umor.

În 1983, la Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti, ţinut atunci la Craiova, un poet timişorean cu nume de neamţ era candidat la premiul I. Laurenţiu Ulici l-a chemat deoparte pe V.M., instructor la Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara. „Nu cumva are ăsta cerere de plecare în Germania?” „Nuuuu, domnu’ Ulici!” „Dar n-o fi având tangenţe cu zurbagii ăia?” (cu referire la AgB, Aktionsgruppe Banat) „Care zurbagii, domnu’ Ulici?… Ei n-au cenaclu studenţesc.” „Hm. Scrie prea bine.”

Eugen Simion, invitat (în anii ’70) la un eveniment literar la Timişoara, apelează la prim-secretarul de partid pe judeţ pentru a cere cazare singur în cameră, nu în doi, împreună cu Sorin Titel, cum i se oferise. Astăzi, reacţia criticului pare una firească, însă pe-atunci trecea drept un moft (!).

Încă două exprimări care mi-au rămas în cap (pentru că ideile erau deja acolo).
R.Ş.: „Tu spuneai că în proză nu prea ai şanse să te impui dacă nu dai roman. Mai crezi asta?” V.M.: „Am zis şi eu o vorbă. Dacă scrii ca Borges nu mai ai nevoie de roman.”
R.Ş.: „Cum îţi alegi cărţile pe care le citeşti?” V.M.: „Mă bazez, mai degrabă, pe flerul meu (…) Nu-s de neglijat nici sugestiile venite dinspre amici (…) Pe de altă parte, să citeşti cărţile prietenilor este o obligaţie în serviciu. În serviciul prieteniei.”

Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare