Ilie Năstase – E extraordinar că avem 8 fete pe tablou la Wimbledon, e ceva foarte rar

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, vineri, că este un lucru extraordinar şi o performanţă rară faptul că România are 8 jucătoare pe tabloul principal de simplu la Wimbledon, turneu programat în perioada 2-15 iulie.

“Pentru România este extraordinar că avem 8 fete acolo, pe tabloul principal. E ceva care se întâmplă foarte rar, cred că doar Rusia sau Statele Unite ale Americii au mai avut 8 pe tablou. Bravo fetelor noastre, acum să le vedem cum merg mai departe”, a declarat Năstase pentru AGERPRES.

În ceea ce priveşte tragerea la sorţi a primului tur de la Wimbledon, fostul tenisman a menţionat că nu poate face predicţii pentru că la turneul englez au loc cele mai multe surprize. “Halep joacă în primul tur cu Nara, înţeleg… Va fi greu, chiar dacă japoneza nu e în top 100. Va fi greu pentru toate fetele noastre pentru că Wimbledon e un turneu dificil, un turneu aparte. Se joacă pe iarbă şi orice se poate întâmpla. Nu ştiu ce şanse să zic că are Halep la titlu, în sferturi dă de Kvitova, iar aia ştie să joace… E foarte greu de anticipat, acolo o minge dacă sare dintr-o gropiţă din iarbă se schimbă tot jocul. În plus, toate vor să o bată pe Halep pentru că e numărul 1. Dar să sperăm că se impune şi la Wimbledon”, a afirmat Năstase.

Conform tragerii la sorţi efectuate, vineri, în primul tur al turneului de la Wimbledon cele opt reprezentante ale României au programate următoarele meciuri: Simona Halep (26 ani, 1 WTA) – Kurumi Nara (Japonia, 26 ani, 101 WTA), Mihaela Buzărnescu (30 ani, 28 WTA) – Arina Sabalenka (Belarus, 20 ani, 45 WTA), Irina Begu (27 ani, 33 WTA) – Katie Swan (Marea Britanie, 19 ani, 207 WTA), Monica Niculescu (30 ani, 59 WTA) – Naomi Osaka (Japonia, 20 ani, 18 WTA), Sorana Cîrstea (28 ani, 47 WTA) – Magdalena Rybarikova (Slovacia, 29 ani, 19 WTA), Ana Bogdan (25 ani, 63 WTA) – Lara Arruabarrena (Spania, 26 ani, 77 WTA), Alexandra Dulgheru (29 ani, 126 WTA) – Krystina Pliskova (Cehia, 26 ani, 78 WTA) şi Elena-Gabriela Ruse (20 ani, 197 WTA) – Agnieszka Radwanska (Polonia, 29 ani, 31 WTA).

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare