“Operațiunea London Bridge”- Plan de acțiune în cazul decesului Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Membrii executivului de la Londra s-au reunit de curând, pentru a discuta protocolul ce trebuie urmat în cazul decesului reginei Elisabeta a II-a. Acest plan de acţiune se numeşte “Operaţiunea London Bridge”, notează ediţia online a ziarului spaniol ABC.

Guvernul britanic se pregăteşte deja pentru o posibilă moarte a reginei Elisabeta a II-a în viitorul apropiat.

Este vorba despre un simplu test ce vizează protocolul care trebuie pus în aplicare în cazul morţii suveranei britanice: vor fi decretate zece zile de doliu naţional, iar fiul cel mare al suveranei, prinţul Charles, va ocupa tronul Marii Britanii. El va vizita apoi Scoţia şi Ţara Galilor, la puţin timp după moartea reginei, pentru “a demonstra că sunt parte integrantă a monarhiei”.

Acest protocol a declanşat însă un semnal de alarmă în rândul britanicilor, în contextul în care regina Elisabeta a II-a a fost nevoită să lipsească săptămâna trecută de la o ceremonie religioasă oficiată la Catedrala Saint Paul din cauza unei indispoziţii. Nu este prima dată când starea de sănătate a suveranei îngrijorează naţiunea britanică, după ce în anii trecuţi suverana şi-a amânat o călătorie din cauza unei răceli.

Perioada de doliu va fi împărţită în două părţi. În primele nouă zile vor fi organizate o serie de procesiuni în faţa sicriului, iar în a zecea zi vor răsuna clopotele turnului Big Ben la ora locală 09.00. Două ore mai târziu, vor începe funeraliile la catedrala Westminster. Acestea vor fi primele funeralii de stat organizate în Marea Britanie după anul 1965, după decesul prim-ministrului Winston Churchill, căruia regina Elisabeta a II-a i-a acordat această onoare.

Reuniunea pentru punerea la punct a acestui protocol a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. La acea şedinţă au participat numeroşi membri ai guvernului, în frunte cu numărul doi al executivului, David Lidington, potrivit ziarului The Sunday Times.

Ei au ţinut totuşi să precizeze că reuniunea nu a fost motivată de starea de indispoziţie a reginei din cursul săptămânii. Diferite surse au semnalat că operaţiunea cunoscută sub numele de “London Bridge” este un plan de acţiune ce va fi implementat în cazul morţii reginei, pe care autorităţile britanice îl au pregătit de mult timp şi care se află în “permanentă” actualizare, consemnează Agerpres.

By: Michael GarnettCC BY-NC-ND 2.0

Ultimele articole

Articole similare