Un tricolor pe Mont Mégantic, la un triatlon extrem

Duminică, 8 iulie, va avea loc triatlonul Canada Man, cel mai dificil din Canada. Ionel Deac, un român din Montreal, participă și în acest an la această cursă.

Ionel e pe ultimă sută de metri cu pregătirile: după pregătirea fizică, urmează asimilarea celor 10.000-12.000 calorii de care are nevoie mâine și pregătirea echipamentului de care are nevoie la cele trei tranziții

canada man

Competiția face parte din seria xtri Endurance Adventure, care include șapte trasee spectaculare: celebrul Norseman, Suisman, Alaskaman, Celtman etc.

Este un triatlon de distanță Ironman (3,8 km înot; 180 km ciclism și o cursă de maraton (42,2 km). Cum poate un Ironman să fie extrem?

Prin condiții și grad de dificultate. La Lac Mégantic plecarea se face la ora 4 dimineața și începe cu un marș al tăcerii organizat de administrația locală în memoria victimelor accidentului feroviar de la Lac Mégantic.

Startul propriu-zis al competiției are loc la 4.30 am, deci o parte din proba de natație se face în întuneric. Cursa de ciclism are o diferență de nivel peste cea a unei competiții obișnuite, iar maratonul se termină cu o ascensiune de 1.300 de metri.

canada man

Pentru Ionel cursele de triatlon pe distanță lungă au devenit o obișnuință. Acest triatlon îmbină perfect cele două pasiuni ale sale: natura și sportul.

Acum doi ani, el ne încuraja să facem sport spunându-ne că nu e niciodată prea târziu să începem. Ionel a început repunerea în formă la 40 de ani iar la 44 făcea prima sa competiție, un Ironman (fără măcar o cursă de 5 km înainte).

canada man

De atunci, pe lângă alte maratoane și demi-maratoane, el face un Ironman în fiecare an. Anul trecut a fost prezent la prima ediție Canada Man, împreună cu 125 de atleți veniți din diferite colțuri ale lumii. A terminat pe locul 94.

Dar asta e mai puțin important. Pentru aceste competiții sportivi au ca obiectiv de a termina cursa și este mai degrabă genul de competiție în care ești în cursă cu tine însuși.

canada man

În zilele de astăzi, când tentațiile cu activități statice sunt așa de mari (rețele sociale, tv, jocuri video), cu muncă de birou și stat în mașină o bună parte din zi, cu mâncare procesată și modificată genetic, mișcarea e importantă.

Și e important să o facem. Nu neapărat participând la o competiție. Face bine pentru corp și minte. Și dam un exemplu bun copiilor, care sunt tot mai sedentari în zilele de astăzi.

canada man

Prin ceea ce face, Ionel ne încurajează să adoptăm un stil de viață mai sănătos, din care mișcarea este parte integrală.

Îl încurajăm și noi la rândul nostru. Succes Ionel! Și succes și celorlalți români care participă la cursele de triatlon Ironman, dar și tuturor participanților, pentru ca fiecare e în competiție cu el însuși.

O competiție extremă

Canada Man se vrea un omagiu adus primilor canadieni care s-au adaptat cu succes la duritatea naturii și au făcut din pădurile din Quebec patria lor.

https://vimeo.com/276257136

Această cursă diferă de cursele clasice de triatlon pe distanțe lungi unde mii de voluntari sunt prezenți pentru a oferi sprijin competitorilor la fiecare pas.

Ca și în viața pionierilor canadieni, concurenții trebuie să se bazeze pe ei înșiși în cele mai multe din secțiunile cursei și pot conta pe propriile lor echipe și pe ajutorul unui prieten în formă. Acesta din urmă îl va asista de-a lungul traseului și va „escalada” împreună cu el ultimul tronson, cel de pe munte.

Canada Man pe scurt

Un parcurs uluitor în mijlocul pădurii canadiene și pe munți care include trei probe succesive:
• o cursă de înot de 3,8 km pe Lac Mégantic, în zori;
• 180 km pe bicicletă pe Route des Sommets cu o creștere de înălțime de 2500 m;
• 42 km de alergare de-a lungul drumurilor și traseelor ​​cu linia de sosire în vârful Mont-Mégantic, o diferență de nivel pozitivă de 1.200 m

Acesta este unul dintre cele mai intense, sălbatice și frumoase curse de triatlon din America de Nord.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare