Kremlinul consideră NATO un ”produs al Războiului Rece destinat confruntării”

Kremlinul a reiterat marţi criticile la adresa expansiunii către Est a NATO, considerând alianţa militară ca un ”produs al Războiului Rece” al cărui scop este ”confruntarea” cu Rusia, dar asigurând că nu doreşte să se amestece în summitul ei de la Bruxelles.

Liderii ţărilor membre NATO, care se întâlnesc miercuri şi joi cu Donald Trump, se aşteaptă la presiuni din partea preşedintelui american, care cere împărţirea poverii financiare a Alianţei, relatează France Presse, dpa si Agerpres.

“Aceste dispute nu sunt treaba noastră. Relaţia noastră cu NATO este perfect cunoscută”, a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în comentarii citate de agenţia de presă de stat TASS.

“Această alianţă este un produs al Războiului Rece şi al confruntării din acea perioadă. Ea a fost formată în scopul şi în numele confruntării”, a adăugat Peskov.

“Tot ceea ce ea face pe termen lung – fie că avansează spre frontierele noastre, îşi dezvoltă infrastructura militară în direcţia frontierelor noastre – confirmă de fiecare dată esenţa acestei alianţe”, a adăugat el, notând că Rusia continuă să menţină “contacte destul de modeste” cu NATO.

Rusia vede orice extindere a NATO către frontierele sale ca un semn de agresiune împotriva ei şi o dorinţă de a o înconjura, aminteşte AFP.

Moscova acuză de asemenea Alianţa şi Statele Unite că au intrat într-o cursă “frenetică” de înarmare şi distrug “echilibrul militar” în vigoare în Europa de la prăbuşirea URSS.

NATO şi-a mărit prezenţa în domeniul securităţii în statele baltice şi Polonia în ultimii ani, după anexarea de către Rusia a regiunii vecine ucrainene Crimeea, aminteşte dpa.

Rusia a ocupat şi a anexat peninsula, unde se află o veche bază navală rusă la Marea Neagră, ca represalii pentru destituirea preşedintelui prorus ucrainean în urma manifestaţiilor prooccidentale la Kiev în 2014.

Tensiunile cu Rusia se aşteaptă să fie un subiect major de discuţii la summitul NATO de miercuri şi joi.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare