Orice punct de vedere, în legătură cu evenimente complexe (conflicte, luptă politică, fenomene sociale, culturale, economice etc). poate fi apărat sau combătut cu argumente, în aparență, la fel de plauzibile.

Pertinența unor asemenea argumente poate fi reală sau ”inventată” cu ajutorul unor dezinformări, acuzații false, procese de intenții etc. Căci adevărul este de cele mai multe ori suficient de complex pentru ca să nu percepem din poziția în care ne aflăm decât o frântură și pentru ca restul să ne fie inaccesibil, fie datorită limitelor noastre, fie datorită altora care ni-l ascund ori ni-l răstălmăcesc.

Să ne oprim o clipă la unul dintre fenomenele complexe cu care se confruntă lumea de astăzi și în care adevărul complet este departe de a fi la îndemâna tuturor: consecințele imigrației masive în Europa. Valuri de imigranți părăsesc țările lor ruinate de corupție, războaie, conflicte religioase, regimuri tiranice pentru a se stabili în Eldorado-ul occidental, democrat, securitar, pașnic, bogat și generos. Imigranții aceștia vin cu adevărurile lor incontestabile uneori cutremurătoare despre persecuții, discriminare, violență, masacre. Vin disperați, dar obișnuințele lor comportamentale, codurile lor etice și sociale, gândirea lor modelată de injustiția și corupția politicienilor lor sunt de multe ori incompatibile cu viața occidentală.

Dar numărul nefericiților în căutarea unei vieți noi e tot mai mare, Italia este copleșită de mulțimea lor care se îndreaptă mai ales spre Franța și Germania și atunci apare o altă frântură de adevăr, cea a societăților gazdă. Până unde se poate merge cu generozitatea?

Germania a fost premiantă a acestei generozități, dar apoi a apărut anxietatea și ostilitatea. Care sunt efectele imigrației masive ale unei populații care deși nefericită, totuși refuză asimilarea și nu vrea să renunțe la nimic din ce o diferențiază față de omul occidental? Și care nu apreciază, în noua lume în care a intrat, decât bunăstarea materială, devenită obiectiv fundamental dar, totodată, pentru mulți care nu-l pot atinge, și un prilej de frustrări sociale umilitoare? Și dacă se are în vedere mulțimea musulmanilor, peste 16 milioane în Uniunea Europeană, (desigur, nu toți recenți, aflați la prima generație), în ce măsură se poate vorbi despre o amenințare la adresa identității occidentale din cauza prozelitsmului și a discursului antioccidental din unele moschei din Anglia, Olanda, Elveția, Franța în care imami bărboși fulminează contra decadenței morale și religioase a lumii care i-a primit cu brațele deschise?

CITEȘTE ȘI:  Întoarcerea la clasici : Mihai Vornicu, Statui de hîrtie*

Se pun asemenea întrebări în cărți semnate de gânditori lucizi și uneori pesimiști (cum este Christofer Caldwell în Reflections on the Revolution in Europe: immigration, Islam and the West), dar corectitudinea politică le respinge. A pune asemenea întrebări înseamnă a da dovadă de rasism, de islamofobie, de intoleranță și de multe alte păcate..

Se vorbește totdeauna de islamofobie, dar cînd zeci și sute de creștini au fost masacrați de islamiști extremiști în Egipt, nu s-a pronunțat sau, mai bine zis, nu s-a inventat termenul ”creștinofobie”. Și creștinofobia nu trebuie căutată doar în Egipt, ci și în Europa, în cartierele periferice din marile orașe franceze sau în Molenbeck în Belgia de unde au plecat atentatele teroriste din Franța care au tulburat și indignat întreaga lume democratică.

Dar iarăși, probabil că nu este corect politic să se vorbească despre o fobie anticreștină fiindcă nu-i așa? – nu trebuie să se amalgameze cei câțiva teroriști islamici cu marea masă a musulmanilor, pașnici și buni cetățeni.

Corectitudinea politică n-ar trebui să ne împiedice să remarcăm că deși aceasta mare majoritate nu se dedă la activități teroriste, ea are totuși responsabilitatea ei morală incontestabilă în producerea unor atentate perpetrate mai ales de tineri fiindcă nu împiedică, prin presiune socială de proximitate și educație apropriată în familie, emergența unor tentații teroriste.

E cu totul normală presupunerea că, dacă nu toți musulmanii europeni fac jihad contra ”necredincioșilor” creștini și șiiți, totuși cei mai mulți dintre ei nu au niciun sentiment de apartenență la civilizația occidentală și detestă sau, în cel mai bun caz, sunt indiferenți față de moștenirea culturală a creștinismului pe care o simt străină și incompatibilă cu cultura lor. Căci dacă Franța, de exemplu, este o țară laică, amprentele magnifice ale tradițiilor sale identitare creștine sunt prezente pretutindeni, în catedralele ei, în muzeele cu tablouri cu subiecte religioase, în sălile de concerte în care se cântă muzică de inspirație creștină – Bach, Haendel, Beethoven (Missa solemnis), Mozart (Recviem) în literatura și filosofia ei, prin poeți ca Paul Claudel ori gânditori ca Blaise Pascal. Și este la fel, cu diferențele normale, și în alte țări europene cu mari comunități musulmane, în Italia, în Germania, în Spania, în Anglia, în Olanda, în Elveția, în Austria etc.

În opinia unor gânditori, adepți fără rezerve ai corectitudinii politice, s-ar zice că Occidentul și omul de rasă albă dețin monopolul intoleranței, șovinismului, rasismului și că, în general, minoritățile sunt ireproșabile în atitudinile lor față de majorități. De aceea nu se vorbește de creștinofobie la musulmani, de rasism la africani, de intoleranță la imigranții care nu pot înțelege și metaboliza diferențele dintre ei și societățile-gazdă.

CITEȘTE ȘI:  Întoarcerea la clasici : Mihai Vornicu, Statui de hîrtie*

E adevărat că o asemenea percepție se datorează și unei realități obiective. Ireproșabile ori nu, minoritățile sunt în același timp și mult mai vulnerabile decât majoritățile. S-a văzut și se vede asta în perioadele de crize majore în care minoritățile pot fi transformate în țapi ispășitori și eventual sortite unor destine tragice. În zilele noastre, vedem ce se întâmplă cu minoritatea musulmană Rohingya din Birmania, persecutoare fiind acolo majoritatea budistă. De unde se vede că musulmanii, cu jhadul lor, nu dețin monopolul urii confesionale.

Corectitudinea politică a apărut pentru anihilarea sau diminuarea acestei vulnerabilități, ca un fel de manual al toleranței și respectului datorate celor diferiți de noi. Și aici, luăm contact cu frântura de adevăr a inițiatorilor ei, mai întâi în Statele Unite de unde s-a răspândit în întreaga lume. Dar, ca multe alte principii, juste atât timp cât oamenii nu le-au degradat, împingându-le până la ultimele consecințe, ea se transformă adesea dintr-un instrument de reglementare a raporturilor sociale într-un corset al gândirii libere și deschise, într-o frână a libertății de reflecție și de expresie. Dreptatea în situațiile acestea trece dintr-o tabără în alta cu ușurința polenului suflat de vânt.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad