Jean Francois de la Harpe, un distins membru al Academiei franceze, avea obiceiul să spună ca «recunoștința e, de fapt, plăcerea celor care au o inimă mare». Probabil deputata de Fabre, d-na Monique Sauvé, a fost inspirată de cuvintele eruditului de-acum două secole, când i-a înmânat Medalia Parlamentului Québec-ului compatriotului nostru, Tinel Timu, într-o ceremonie ce-a avut loc la Laval în 20 iunie.

Recunoaștere pentru implicarea în comunitatea românească, prețuire pentru activitățile din centrul de sănătate și mișcare Carrefour Multisports, preocuparea pentru evenimente ce vădesc deschidere și cooperare internațională au constituit motivele pentru care d-na Sauvé a decis să-i acorde aceasta distincție.

Monique Sauvé și Tinel Timu  © Florin Taloș

«A-l întâlni și frecventa pe d-nul Timu este un mare privilegiu. El singur e deja o forță a naturii care mobilizează în jurul lui o întreagă rețea de cetățeni din circumscripția mea și nu numai. Toată comunitatea românească îl știe și-l recunoaște pe recipiendarul premiului ca pe o persoană a cărui angajament e generos și al cărui patriotism e de-a dreptul contagios!» se afirmă în documentul aferent Medaliei.

Membri ai familiei și prieteni i-au fost alături d-nului Timu la ceremonie, marcată și de prezența d-nei Ioana Costache, Consulul general al României la Montréal.

CITEȘTE ȘI:  Festivalul „George Enescu” vine în Canada
Ad