O echipă de cercetători din China şi Statele Unite ale Americii a descoperit că dinozaurii din specia Tyrannosaurus rex nu erau capabili să scoată limba, contrar ipostazei clasice promovată de peliculele cinematografice în care aceştia sunt înfăţişaţi ca nişte şopârle gigantice înfricoşătoare cu dinţii dezgoliţi şi cu limbile întinse, notează Xinhua.
Într-un studiu publicat ecentîn jurnalul PLOS ONE, oamenii de ştiinţă au sugerat că limbile multor dinozauri erau probabil fixate de partea de jos a gurii, în mod similar aligatorilor.
Echipa condusă de Li Zhiheng, profesor asociat în cadrul Academiei de Ştiinţe din China, a comparat caracteristicile limbilor dinozaurilor cu ale animalelor din ziua noastră, printre acestea numărându-se trei aligatori şi treisprezece specii de păsări diverse, precum struţi şi raţe.
Printre specimenele fosilizate, cele mai multe provenind din nord-estul Chinei, s-au numărat dinozauri de dimensiuni mici asemănători păsărilor, dar şi un pterozaur şi un T. Rex, unul dintre cei mai mari carnivori tereştri, scrie Agerpres.
Rezultatele au indicat că osul hioid de la majoritatea dinozaurilor era similar cu cel al aligatorilor şi crocodililor, scurt, simplu şi conectat cu o limbă care nu beneficia de un nivel mare de mobilitate.
Aceste concluzii au dezvăluit că modelele dramatizate care îi înfăţişează pe dinozauri cu limbile scoase afară printre fălci sunt eronate, după cum a subliniat Julia Clarke, profesoară de ştiinţe geologice la Universitatea Austin din Texas, coautoare a studiului.
De asemenea, oamenii de ştiinţă au descoperit că în cazul pterozaurilor, animale cu coloană vertebrală care se puteau ridica de la sol, dar şi al păsărilor osul hioid prezintă o diversitate de forme.
Oasele limbii acţionează ca nişte ancore care susţin limbile în cazul multor animale, însă la păsări aceste oase se pot extinde până spre vârf.
Cercetătorii sugerează că varietatea de forme poate avea legătură cu capacitatea de a zbura sau cu faptul că aceste vieţuitoare au evoluat de la un strămoş care putea zbura la păsări care nu au această abilitate, precum struţii şi emu.
Oamenii de ştiinţă au propus ideea că odată cu capacitatea de a se înălţa în zbor aceste vieţuitoare au dobândit şi noi modalităţi de hrănire care ar putea explica diversitatea şi mobilitatea limbilor lor.
Această evoluţie ar putea fi comparată cu transformarea membrelor superioare în aripi, a precizat Li.
