Wood Buffalo, cel mai mare parc național din Canada, e tot mai degradat

Un studiu cuprinzător al celui mai mare parc național al Canadei concluzionează că aproape fiecare aspect al mediului său se deteriorează.

Raportul de 561 de pagini privind Parcul Național Wood Buffalo din nordul Albertei arată că degradarea este produsă de industria petrolieră, barajele hidroelectrice, schimbările climatice și chiar de către ciclurile naturale de apă din delta fluviului Paix și Athabasca.

Studiul federal a fost realizat ca urmare a preocupărilor legate de statutul patrimoniului mondial UNESCO al parcului. În timp ce delta depinde de “reumplerea lacurilor și iazurilor”, restul parcului este în declin, se poate citi în raport, ceea ce indică faptul că “fără intervenție imediată” valoarea sa patrimonială va fi pierdută.

Dintre cei 17 indicatori de sănătate ecologici studiați, 15 sunt în declin.

Este cea mai completă evaluare, făcută pe baza deceniilor de cercetare, cu 50 de pagini de referință. Studiul este cu siguranță cea mai cuprinzătoare evaluare a acestei regiuni în aval de cele mai mari centre de producție a energiei și unul dintre cele mai mari baraje hidroelectrice din țară.

“Există literalmente sute de studii diferite care se fac în legătură cu parcul sau nisipurile hidrografice sau cu Hydro BC”, spune Don Gorber, care a condus inițiativa Environmental Canada.

Dl Gorber a descoperit că apa – sau mai degrabă absența acesteia – este sursa degradării parcului. Râul Peace a scăzut cu 9% de la construirea barajului Bennett din British Columbia în timp ce râul Athabasca a scăzut cu 26%.

Blocurile de gheață care inundau zonele umede și completau apa lacurilor, nu mai apar. Ca rezultat, habitatul bizonilor se micșorează, speciile invazive sufocă vegetația locală, iar milioanele de păsări migratoare încep să evite zonele în care acestea se opreau cândva.

Populația indigenă care se deplasa cu barca pe o mare parte a teritoriului strămoșesc a pierdut accesul la această zonă în timp ce apa, lipsită de oxigen, ucide peștele.

Cum nivelul apei este tot mai scăzut, concentrația de substanțe chimice similare cu cele produse de nisipurile din extracția de petrol riscă să crească. Ouăle de păsări prezintă urme de metale grele și hidrocarburi.

“Intenția mea era să văd dacă parcul are probleme nu să arăt degetul un vinovat”, spune Don Gorber. ”Indiferent cine ar fi de vină, incendiile forestiere, agricultura, ciclurile naturale sau industria forestieră “, se poate spune că ceva se întâmplă”, concluzionează el, conform Le Devoir.

Ultimele articole

Articole similare