Zidane se va alătura conducerii lui Juventus Torino

Fostul mare internaţional francez Zidane, până la sfârşitul sezonului trecut antrenor de succes al lui Real Madrid, va deveni din luna octombrie consilier sportiv al clubului italian Juventus Torino, a anunţat presa spaniolă de marţi, citată de France Football.

În ciuda speculaţiilor potrivit cărora Zidane este interesat de postul de selecţioner al Franţei, ziarul online Libertad Digital a scris că fostul câştigător al Balonului de Aur s-a apropiat mult de Juventus, după ce a demisionat la sfârşitul lui mai din postul de antrenor al lui Real, citeaza Agerpres.

Libertad Digital este la originea acestei informaţii, prin intermediul ziaristului său Juanma Rodriguez, care colaborează şi cu cotidianul madrilen Marca. Acesta afirmă că francezul va deveni consilier sportiv al “Bătrânei Doamne”, club la care a jucat între 1996 şi 2001.

După ce a antrenat-o doi ani şi jumătate pe Real, cu care a câştigat de trei ori consecutiv Liga Campionilor, Zidane l-ar putea reîntâlni la Juve pe Cristiano Ronaldo, fostul său jucător de la gruparea spaniolă. Ronaldo a semnat un contract pe patru ani cu campioana Italiei.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare