Turismul dentar, între dorință și risc

Turismul dentar este un concept modern ce presupune realizarea unor tratamente stomatologice în ţări care practică tarife mai reduse. Uneori sunt oferite şi pachete turistice promoţionale alături de cele menite să rezolve problemele dentare. Specialiştii acestor clinici sunt pregătiţi la cele mai prestigioase universităţi din ţările de origine sau din străinătate.

Un număr semnificativ de pacienţi canadieni (dar şi englezi, australieni sau americani) optează în fiecare an pentru turismul dentar deoarece costul procedurilor în afara acestor ţări este de două-trei ori mai mic.

În Canada, de exemplu, pentru un tratament endodontic (de canal radicular), ajungi să scoţi din buzunar chiar şi peste o mie de dolari, iar o extracţie poate ajunge să coste şi $500.00 (extracţiile măselelor de minte sunt cele mai costisitoare); aşadar nu e de mirare că oamenii caută alternative mai ieftine în afara graniţelor.

Şi este normal să îi încânte preturile mai mici când nu este chiar la îndemâna oricui să-i plătească unui stomatolog canadian aproape $4.000.00 pentru un implant dentar (şi coroana-i ceramică).

Turismul dentar este o tendinţă ce a devenit în ultimii ani din ce în ce mai populară şi în România. Se pare că mirajul tratamentelor complexe îi atrage pe cei ce au nevoie de implanturi, coroane, faţete ceramice şi îndreptare a dinţilor cu sistemul Invisalign. Ţara noastră natală a devenit un centru major de asistenţă stomatologică deoarece specialiştii săi pricepuţi dispun de cea mai recentă tehnologie, iar planurile de tratament costă mai puţin decât în Canada.

Probabil că fiecare dintre noi cunoaştem cel puţin câţiva prieteni sau colegi care au apelat, cu succes, la turismul dentar din România, Ungaria, Cuba, Costa Rica, Mexico sau Filipine, iar rezultatele (şi costurile) au fost mai mult decât satisfăcătoare. Însă, am aflat de-a lungul anilor şi despre multe cazuri nefericite de lucrări dentare defectuoase ce au necesitat intervenţii mult mai scumpe decât cele iniţiale. Aşadar, întrebarea care pare a fi pe buzele doritorilor de o astfel de experienţă rămâne – este turismul dentar o soluţie viabilă pentru cetăţenii canadieni?

dentisti
Dr. Karim El-Samra, medic dentist generalist

Am stat de vorbă pe această temă cu Dr. Karim El-Samra, medic dentist generalist (cu o experienţă de 18 ani) în cadrul clinicii D Dental Office din Dollard des Ormeaux. Opinia sa este foarte fermă si interesantă:

„Nu recomand turismul dentar din nici un punct de vedere şi cu atât mai puţin l-aş recomanda unui cetăţean canadian. Nu ştiu dacă sau câte alte „ţări străine” întrunesc standardele şi regulile după care ne ghidăm noi, stomatologii canadieni.

Standardul canadian de îngrijire dentară este unul dintre cele mai bune din lume. În plus, sistemul educaţional (şi de acreditare) al stomatologilor din străinătate este diferit de al nostru. Doar pentru ca un tratament oferit în afara Canadei este mai ieftin, nu înseamnă că este şi (mai) bun. Cum se vor face verificările ce se impun după un tratament? Dacă va fi nevoie de o ajustare sau va interveni vreo modificare, vreo complicaţie la câteva zile, săptămâni sau chiar luni după o intervenţie stomatologică, cum intervine dentistul aflat la mii de kilometri depărtare? În plus, predictibilitatea unei lucrări dentare depinde foarte mult de medicul care o execută.

Nu se rezumă totul la preţ. Sunt multe alte întrebări pe care ar trebui să vi le puneţi când vă lăsaţi sănătatea orală pe mâinile unui stomatolog străin. Are acesta o reputaţie bună?

Are certificările de rigoare? Cât de strictă este legalitatea serviciilor oferite? Nu sfârşiţi prin a plăti mai mult, pe termen lung, mânaţi azi doar de mirajul unor preţuri reduse?”

Am mai discutat pe aceeaşi temă şi cu alţi doctori stomatologi din Canada şi Statele Unite ale Americii. Absolut toţi au avut opinii asemănătoare celei oferite de Dr. El-Samra. Aşadar, specialiştii sunt “contra” unei astfel de “aventuri dentare”.

Şi totuşi, dacă insistaţi să porniţi în căutarea unei clinici stomatologice din străinătate care practică preţuri reduse, poate veţi ţine cont şi de următoarele îndrumări:

  • În primul rând – cercetaţi, studiaţi, verificați şi iar verificaţi. Există o mulţime de instrumente de informare online în ceea ce priveşte turismul dentar şi călătoriile spre destinaţii mai ieftine; de exemplu, România, Ungaria, Spania, Cehia par a fi “preferatele” Europei.
  • Încercaţi să aflaţi cât mai multe detalii despre clinica stomatologică (la care v-aţi oprit) şi specialiştii acesteia. Doar o diplomă pe perete n-ar trebui să vă impresioneze sau să vă mulţumească pe deplin.
  • Citiţi cu atenţie informaţiile înscrise pe site-urile oficiale înainte de a decide ce cabinet contactaţi. De cele mai multe ori aceste clinici dispun de un web designer (sau fotograf) bun… şi cam atât.
  • Contactaţi coordonatorul clinicii precizând problemele dentare însoţite de un plan de tratament de la doctorul curent (dar nu afişaţi şi preţurile practicate de acesta pentru a nu influenţa costul ulterior).
  • Întrebaţi dacă se vor acorda garanţii scrise (şi dacă da, care este durata lor) la finalul lucrărilor; cereţi detalii în legătură cu materialele folosite (dar nu uitaţi că abia după o evaluare în persoană veţi avea un plan financiar definitiv).
  • Comparaţi preţurile oferite de diverse cabinete dentare fără a vă baza decizia finală exclusiv pe cost. De obicei, o balanţă cost-calitate este preferabilă pentru că sănătatea personală nu are preţ.
  • Asiguraţi-vă că doctorul va vorbi o limbă pe care o înţelegeţi foarte bine.
  • După ce cădeţi de acord asupra planului de tratament şi a preţului acestuia, solicitaţi o ofertă scrisă şi semnată.
  • Asiguraţi-vă că doctorii vă înţeleg limitele personale (durata şederii în ţara respectivă, fondurile disponibile, etc).
  • Încredinţaţi-vă că aveţi un buget corespunzător (pentru a călători, cazare şi cheltuieli suplimentare). Înaintea plecării din ţara de rezidenţă puneţi bine la punct un plan de acţiune împreună cu reprezentantul oficial al clinicii şi stabiliţi ordinea cronologică a lucrurilor pentru a fi siguri că serviciile solicitate vor fi îndeplinite cu succes, la timp.
  • Dacă aveţi radiografii dentare recente sau analize de sânge, luaţi-le în bagaj. De obicei, acestea vă vor fi necesare şi poate nu va trebui să le refaceţi (pentru că vor costa, iar aceste costuri suplimentare pot urca vertiginos).
  • Fiţi conştienţi de starea dumneavoastră generală de sănătate şi riscurile implicate în fiecare aspect al tratamentului dentar, precum şi de consecinţele fizice, practice şi financiare ale acestuia.
  • Nu acceptaţi tratamente “suplimentare” doar pentru că vi se oferă o “afacere grozavă” şi pentru că “tot sunteţi pe scaunul stomatologic”.
  • Indiferent de decizia personală privind turismul dentar, un lucru este cert şi “acasă”, dar şi “în străinătate” – încercaţi să vă păstraţi (şi salvaţi) dinţii proprii cât mai mult (şi bine) posibil, indiferent cât de frumoasă şi rentabilă vi s-ar părea o nouă coroană ceramică „la ofertă”.

Ultimele articole

Articole similare