Ministerul Justiţiei a publicat lista cu cei patru candidaţi la şefia DNA

Ministerul Justiţiei a publicat, luni, pe site-ul instituţiei, lista cu cei patru procurori care şi-au depus candidatura la selecţia organizată pentru funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Este vorba de Florentina Mirică – procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr – procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob – procuror şef adjunct al DNA şi Elena Grecu – procuror şef serviciu în structura centrală a DNA, transmite Agerpres.

Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din această calitate printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.

Potrivit MJ, selecţia pentru propunerea de şef al DNA se desfăşoară în perioada 9 – 30 iulie. 23 iulie a fost ultimul termen de înscriere a candidaturilor. În perioada 25 – 27 iulie candidaţii selectaţi urmează să susţină interviurile cu ministrul Justiţiei.

Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe data de 30 iulie.

“Propunerea/propunerile ministrului Justiţiei va fi/ vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere. Calendarul aprobat va putea suferi modificări în funcţie de numărul procurorilor înscrişi”, preciza MJ.

Foto:https://ro.wikipedia.org

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare