Montreal – Opt ani, vâsta minimă pentru a înota singur în piscină

Vârsta minimă pentru a intra într-o piscină în orașul Montreal a fost ridicată la opt ani, acțiune care încearcă să facă înotul mai sigur.

Vârsta minimă era de șase ani, iar înainte de 2017 nu exista o vârstă minimă, doar o cerință de înălțime. Copiii trebuie, de asemenea, să aibă o înălțime cu 15 centimetri mai mare decât cea mai adâncă parte a piscinei și ar putea fi rugați să dea un test de înot.

Săptămâna trecută, un adolescent a fost găsit inconștient într-o piscină publică din Cartierville la finalul programului. Băiatul a murit mai târziu în spital. La începutul acestei luni, un băiat de șase ani care s-a mutat recent la Montreal din Nigeria s-a înecat în timp ce înota într-o piscină aglomerată din St-Leonard.

Societatea de salvare a vieții din Quebec împreună cu oficialitățile orașului au conlucrat la alcătuirea noilor reglementări. Raynald Hawkins, directorul Societății de salvare a vieții din Quebec, a declarat că este bine să respectați acest reguli.

“La vârsta de șase ani, copiii nu sunt înotători foarte buni, uneori nu au cerința de înălțime și de aceea încercăm să armonizăm și să creăm standarde. Unele municipalități au ca standard o vârstă minimă de șapte ani, dar vă pot spune că trendul este spre opt ani vărsta minimă”, a spus el.

Hawkins a observat că cei în vârstă de opt ani au abilitățile de a înota și că 50% dintre ei pot supraviețui în porțiunea cea mai adâncă a unei piscine.

El spune că 13% dintre cazurile de înec în Quebec apar în piscinele private, cum ar fi cele din curți, clădiri de apartamente și hoteluri, și că mai puțin de un procent au loc în bazine publice.

Montreal s-a consultat cu responsabilii din cartierele sale și din alte orașe din Quebec înaintea adoptării noului regulament de către Consiliu, care a intrat imediat în vigoare în cele 48 de baze acoperite din oraș și 74 de piscine în aer liber care sunt deschise publicului, anunță CTV News.

Ultimele articole

Articole similare