Doar 13% din suprafața oceanelor lumii este ”netulburată” de intervenția omului

Zonele neatinse de om din oceanele lumii dispar rapid, doar 13% din totalul acestor suprafeţe întinse de apă putând fi clasificate drept sălbatice, conform unui studiu realizat în Australia, citat de DPA.

Regiunile de coastă, unde aproximativ 40% din populaţie trăieşte şi depinde de resursele locale, nu mai există aproape niciun teritoriu acvatic sălbatic, potrivit cercetării publicate vineri în jurnalul Current Biology.

“Am fost uimiţi de cât de puţină sălbăticie marină a mai rămas”, a declarat cercetătorul Kendall Jones de la Universitatea din Queensland.

Oceanul acoperă peste 70% din suprafaţa planetei şi doar 7% din totalul oceanelor beneficiază de protecţie, însă oamenii au “reuşit să aibă un impact semnificativ asupra celei mai mari părţi a acestui vast ecosistem”, a notat Jones.

Studiul este prima analiză sistematică a suprafeţelor acvatice sălbatice la nivel global, acestea fiind definite drept regiuni “în mare parte netulburate de om”, un factor crucial pentru biodiversitate.

“Zonele sălbatice neatinse deţin un nivel masiv de biodiversitate şi de specii endemice şi sunt unele dintre ultimele locuri de pe Pământ unde mai pot fi găsite mari populaţii de superprădători”, a precizat Jones.

Cercetarea a demonstrat că mai puţin de 5% din suprafeţele acvatice sălbatice sunt în prezent protejate, iar cele mai multe dintre ele se află în ecosisteme situate la mari distanţe de ţărmuri, cu puţine zone marine protejate cu mare biodiversitate, cum ar fi recifele de corali.

“Acest lucru înseamnă că o majoritate vastă a sălbăticiei marine ar putea fi pierdută în orice clipă, din moment ce evoluţia tehnologiei ne permite să pescuim mai adânc şi să ajungem mai departe în larg decât înainte”, a atras atenţia cercetătorul.

“Din cauza unei clime mai calde, acum se poate pescui chiar şi în unele zone care erau odată în siguranţă pentru că erau acoperite de gheaţă pe tot parcursul anului”, a adăugat Jones, conform Agerpres.

Ultimele articole

Articole similare